Sfânta Ana, bunica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, a fost din neamul lui Levi, fiică a Mariei şi a preotului Matan. Părinţii Sfintei Ana au mai avut încă două fete: Maria şi Sovi. Maria s-a căsătorit în Betleem şi a născut pe Salomeea moaşa, iar Sovi, căsătorită tot în Betleem, a născut pe Elisabeta, mama Sfântului Proroc, Înaintemergător şi Botezător Ioan.
Ana s-a căsătorit în pământul Galileei şi a născut pe Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
"Sfânta Ana, după ce a născut pe izbăvitoarea a toată lumea, după ce a înţărcat-o şi după ce a dăruit-o Bisericii, ca pe un dar fără de prihană lui Dumnezeu Atotţiitorul, vieţuind cealaltă vreme a vieţii sale în post, rugăciuni şi faceri de bine către cei lipsiţi, s-a dus în pace către Domnul".
La Sinodul al V-lea Ecumenic, desfăşurat la Constantinopol în anul 553, Sfinţii Părinţi au restabilit învăţătura de credinţă cu privire la cele două firi ale Mântuitorului.
Sfântul Împărat Justinian I a convocat acest sinod cu scopul de a combate interpretarea monofizită a Teologiei Sfântului Chiril al Alexandriei şi interpretarea Sinodului IV Ecumenic în sens nestorian.
Deşi acest sinod nu a emis canoane cu învăţături dogmatice, a fost nevoie ca Sfinţii Părinţi să formuleze 13 anatematisme împotriva lui Teodor de Mopsuestia, Teodoret de Cyr şi Ibas de Edesa, cei care creaseră tulburarea în Biserică.
Cele mai importante hotărâri care au fost luate în urma acestui Sinod Ecumenic sunt:
Mărturisirea unei singure firi sau fiinţe, a Tatălui, şi a Fiului şi a Sfântului Duh, a unei singure puteri şi autorităţi, a unei Treimi deofiinţă, a unei singure dumnezeiri adorate în trei Ipostasuri sau Persoane;
Mărturisirea existenţei a două naşteri ale lui Dumnezeu-Cuvântul, una înaintea veacurilor din Tatăl, atemporală şi netrupească, şi cealaltă, "în zilele din urmă", ale Aceluiaşi Cuvânt Care coborând din ceruri şi întrupându-Se din Sfânta şi Slăvita Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, S-a născut dintr-însa;
Sfânta, Slăvita şi Pururea Fecioară Maria, este Născătoare de Dumnezeu şi nu născătoare de om;
Hristos este adorat printr-o singură închinare, nu prin două închinări pentru cele două firi: cea dumnezeiască şi cea omenească;
Cel ce a fost răstignit în trup, Domnul nostru Iisus Hristos, este Dumnezeu adevărat şi Domnul slavei şi unul din Sfânta Treime.
Printre învăţăturile greşite combătute la Sinodul din anul 553 se numără şi Origenismul. (surse: Vol. "Vieţile Sfinţilor"; https://basilica.ro - "Hotărârile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice", Pr. Sorin Şelaru - coordonator, Editura Basilica)
Tropar la Adormirea Sfintei Ana
Pe Ceea ce a nascut Viata, in pantece o ai purtat, pe Curata Maica lui, Dumnezeu, de Dumnezeu Ganditoare, Sfanta Ana. Pentru aceasta, acum la primirea cereasca, unde este locasul celor ce se veselesc intru slava, bucurandu-te acum te-ai mutat; cere pentru cei ce te cinstesc pe tine cu dragoste, iertare de greseli, pururea fericita.
Sfanta Ana, mama Maicii Domnului, este socotita ocrotitoarea copiilor si a maternitații, caci ea a zamislit la batranete, dupa multe rugaciuni, lacrimi si post.
Sursa: AGERPRES