Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Curaj a aprobat noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

Adrian Curaj a aprobat noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a aprobat, vineri, prin ordin, noua componenţă a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

"Pentru prima dată, componenţa CNATDCU a fost stabilită în urma unui amplu proces de selecţie care a urmărit implicarea comunităţii academice şi a societăţii civile, precum şi în urma consultărilor publice succesive. Nu în ultimul rând, selecţia membrilor a exclus candidaturile demnitarilor şi a membrilor structurilor de conducere ale partidelor politice", a informat Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat.

Ministerul a lansat în luna martie un apel către instituţii şi organizaţii reprezentative pentru învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică din România, în vederea nominalizării de persoane care să facă parte din comitetele de selecţie a viitorilor membri din comisiile de specialitate CNATDCU. Au răspuns acestui apel: Academia Română, Consiliul Naţional al Rectorilor, Prezidiul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, Asociaţia "Ad Astra", Societatea de Ştiinţe Matematice din România, Societatea Română de Fizică, Societatea de Geografie din România, Societatea de Ştiinţe Biologice din România, Societatea Sociologilor din România, Societatea de Ştiinţe Istorice din România, Societatea Română de Filosofie din România şi Societatea de Ştiinţe Filologice din România.

Pe baza nominalizărilor făcute de aceste organizaţii, cele 35 de comitete de selecţie, formate din 140 de experţi de prestigiu din România şi străinătate, au sprijinit Ministerul Educaţiei în decursul lunii mai în procesul de selectare a membrilor din cele peste 1.200 de aplicaţii depuse individual prin portalul Brainmap.

Principiile care au stat la baza selecţiei au fost: transparenţa, evitarea incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic, asigurarea reprezentativităţii profesionale şi instituţionale. De asemenea, profilul membrilor CNATDCU a răspuns următoarelor cerinţe: experienţă proprie de cercetare la nivel înalt, recunoscută la nivel naţional/internaţional, dovedită şi validată prin realizări specifice şi prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniu; disponibilitate asumată de a activa în cadrul CNATDCU, implicit renunţând la activitatea în alte consilii consultative ale MENCŞ; echilibru şi capacitate de analiză obiectivă; integritate profesională şi rezilienţă la presiuni exterioare.

Nu au fost eligibili demnitarii şi membrii structurilor de conducere ale partidelor politice, a menţionat sursa citată.

Propunerile înaintate de comitetele de selecţie au fost publicate pe www.edu.ro şi supuse dezbaterii publice. Ordinul de ministru privind componenţa nominală a CNATDCU poate fi consultat la: http://edu.ro/index.php/articles/24513. AGERPRES

Subiecte în articol: adrian curaj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri