Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Năstase își face bilanțul. Ce spune fostul premier la împlinirea vârstei de 66 de ani

Adrian Năstase își face bilanțul. Ce spune fostul premier la împlinirea vârstei de 66 de ani

Fostul premier împlinește miercuri 66 de ani. Prilej de bilanțuri și meditație.

"Astazi implinesc 66 de ani. Si nu realizez cât de repede au trecut anii. Cu bucurii, cu supărări, cu impliniri.  Cu prietenii dar si cu trădări. Cu sperante dar si cu dezamăgiri. Cu calătorii, cu lecturi, cu fotbal, cu expozitii, cu blogul… Unele lucruri am vrut să le uit si nu am reusit. Pe altele chiar le-am pus in sertare ale memoriei si nu le voi mai scoate niciodată de acolo. Am iertat mult altora, mie mi-am iertat mai putin. Privesc mai senin in jur si mai adânc in mine. Sunt multe intâmplări sau decizii cărora le dau alte semnificatii. Adeseori, binele si raul s-au transformat, in ultimii ani, in nuante de gri. Si cu cât trece timpul  am mai putine raspunsuri. Am micsorat cercul in care exist si imi permit acum să fiu mai direct in relatiile cu ceilalti. Nedreptătile ultimilor ani m-au făcut nu mai cinic ci mai neangajat, mai blazat social. Privesc scena politică, emisiunile de la televizor, cu o anumită detasare. Poate si cu un dram de frustrare. Nu mi-e indiferent viitorul, mai ales gândindu-mă la Andrei si la Mihnea. Desi nu sunt optimist. Viata intr-o colonie va fi tot mai grea. Universul pe care l-am redescoperit in ultimii ani este familia. Dana si băietii mi-au dat energia necesară pentru a trece prin incercări si de a lua lucrurile de la capăt. Aniversarea mea de acum li se datorează", scrie Adrian Năstase, pe blog.

Subiecte în articol: adrian nastase
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri