Jurnalul.ro Special „Afacerea VNK”: mizele ascunse ale bătăliei dintre Putin și cel mai bogat om din Rusia

„Afacerea VNK”: mizele ascunse ale bătăliei dintre Putin și cel mai bogat om din Rusia

de Florian Saiu    |   

Preluarea, în anii 1990, a Companiei Petroliere de Est (VNK) de către Mihail Hodorkovski a însemnat nici mai mult, nici mai puțin decât declanșarea unui război pe viață și pe moarte între chimistul sclipitor metamorfozat după destrămarea Uniunii Sovietice în abil om de afaceri și ofițerii de contrainformații KGB care folosiseră VNK în vremuri tulburi pentru a drena banii lichizi din conturile Partidului Comunist din URSS.

Fosta firmă de stat din industria petrolieră, conectată de Hodorkovski la realitățile pieței economice capitaliste, l-a făcut (în mai puțin de un deceniu) pe noul ei stăpân cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimată în 2002 la 7 miliarde de dolari. Dar l-a și prăbușit apoi în mizeria pușcăriilor, acolo unde l-a aruncat Vladimir Putin, păpușa KGB din fruntea Federației Ruse.

Descurcăreț și dependent de adrenalină, ambițios și rapace, inteligent și rece ca un bisturiu, Mihail Hodorkovski a intrat în atenția „Familiei” lui Boris Elțîn după ce, ca student sclipitor la Universitatea de Tehnologie Chimică „Dmitri Mendeleev” din Moscova, a reușit să adune o mică avere organizând discoteci pentru colegii săi din Komsomol (Uniunea Tineretului Leninist-Comunist din întreaga Uniunea Sovietică, organizație fondată în 1918). Aflați în căutare de tineri ruși care să înțeleagă resorturile economiei capitaliste - se pregăteau măsurile menite să încurajeze piața liberă - gulerele albe din KGB care au inventat perestroika și glasnostul l-au recrutat și pe Mihail, care la începutul anilor 1990 nu împlinise încă 30 de ani. Hodorkovski a ars rapid etapele ascensiunii politice, în 1993 fiind numit mâna dreaptă a ministrului Petrolului și Energiei din Rusia. El era, de fapt, creierul cabinetului și unul din oamenii care au înțeles cel mai bine pârghiile privatizării economiei sovietice. În 1997, retras discret în culisele îmbâcsitei scene politice ruse, „Familia” lui Elțîn i-a dat pe mână lui Mihail compania petrolieră Iukos. Asta după ce Boris Elțîn, printr-un decret semnat în noiembrie 1992, spărsese blocul industrial petrolier sovietic în trei firme importante: Lukoil, Iukos și Surgutneftegaz. Statul urma să păstreze 45% din acțiuni la fiecare din acești coloși ce valorau miliarde de dolari pe piața liberă, dar, atenție!, doar pentru o perioadă de trei ani, timp în care trebuia să se ia o decizie privind privatizarea lor eficientă. Ar mai fi de adăugat că rămășițele industriei petroliere de stat au fost integrate într-o companie guvernamentală, Rosneft, tot pentru o perioadă determinată.

Cel mai mândru rus 

Practic, coloșii petrolieri ruși au fost înghițiți pe nemestecate de oportuniștii camarilei Elțîn, scăpați din frâul KGB-ului ce recrutase cea mai mare parte din ei. Rămânea de văzut cine reușea să dumice până la capăt uriașa înghițitură, mai ales că după instalarea locotenent-colonelului Vladimir Putin la Kremlin silovikii au luat urma tinerilor care fuseseră instruiți să producă bani pentru „Familie” și „KGB”, nu doar pentru propriile pușculițe. Dar mai e până la marea vânătoare și umilitoarea pedeapsă … Pentru moment, averile formidabile strânse în mai puțin de zece ani din tranzacțiile cu petrol, făcuseră din parveniți precum Mihail Hodorkovski personaje de neatins, care, prin mite colosale, controlau după bunul plac teatrul operațiunilor politice din Federație. După ce a preluat cârma la Iukos, Hodorkovski, prin combinații și alianțe iscusite, a acaparat în urma licitațiilor de tipul „împrumuturi contra acțiuni” și grupul de firme Menatep, pentru un pumn de 300 de milioane de dolari. Atât de sus se ridicase amărâtul care copilărise într-un apartament de bloc din Moscova „la comun”, alături de o altă familie cu care împărțea „cuplajul” la telefon, încât la jumătatea anului 2002, hotărând ca din acel punct să-și conducă afacerile transparent, Mihail Hodorkovski a declarat public întregii lumi, mândru nevoie mare, că este posesorul unei averi de 7 miliarde de dolari, din poziția de proprietar al 36% din acțiunile grupului Menatep. Act îndrăzneț, pe care-l va plăti însă scump. 

În vizor

„Dezvăluirea îl plasa pe Mihail Hodorkovski în poziția de cel mai bogat om din Rusia, într-o perioadă în care bugetul țării nu depășea 67 de miliarde de dolari, iar valoarea capitalizării de piață a celei mai mari companii rusești controlate de stat, Gazprom, nu depășea 25 de miliarde”, evoca cercetătoarea Catherine Belton în lucrarea „Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul (Editura Litera. 2022). În același timp și dincolo de alarma stârnită în viesparul KGB, mișcarea lui Hodorkovski i-a șocat pe ceilalți oligarhi, care-și ascundeau agoniseala obținută din jefuirea statului la începutul anilor 1990 în dosul unor firme-paravan, temându-se de răzbunarea vechilor siloviki, pe care-i dezamăgiseră. Inconștient de îndrăzneala lui sau poate doar naiv când a mizat totul pe protecția mecanismelor pieței libere ce-l transformase din băiatul rău al afacerilor murdare în spilcuitul manager miliardar, Mihail Hodorkovski devenise o țintă, cea mai importantă țintă, pentru păpușarii KGB care, odată cu insinuarea lui Putin la putere, preluaseră din nou controlul asupra Rusiei. După ce i-au pus cu botul pe labe pe cârmuitorii celorlalte două mari companii petroliere, Lukoil și Surgutneftegaz, silovikii au lansat atacul asupra celui de-al treilea conglomerat privat al industriei energetice: Iukos, găina cu ouă de aur a lui Hodorkovski.

Un afront personal

„Conflictul declanșat când silovikii lui Putin au încercat să-i smulgă lui Hodorkovski câmpurile petrolifere pe care Iukos le reprezenta în vestul Siberiei a fost totodată o confruntare de viziuni legate de viitorul Rusiei. Această bătălie avea să definească revirimentul imperial al Federației și eforturile lui Putin de a face din țara sa o forță independentă poziționată împotriva Occidentului”, opina, nu fără miez, jurnalista de investigații Catherine Belton, corespondenta specială a ziarului Financial Times la Moscova între 2007 și 2013. În culisele acestui război total care a izbucnit între Rusia controlată de siloviki și magnatul Hodorkovski a crescut de fapt o frustrare veche ce avea să îmbrace forma unei răzbunări cumplite. Despre ce este vorba? Explică biografa Catherine Belton: „Duelul acesta a fost unul profund personal pentru ofițerii de contrainformații KGB, inclusiv pentru Putin. De ce? Pentru că rădăcinile lui coborau până la începutul anilor 1990, când Hodorkovski smulsese de la cei mai apropiați aliați ai lui Putin unul din ultimele canale de bani negri rămase, cel care fusese cândva nucleul operațiunilor KGB de transfer al fondurilor Partidului Comunist în Occident”. Mai precis? „Preluarea de către Hodorkovski a VNK - Compania Petrolieră de Est - a fost una din ultimele acțiuni importante de privatizare ale anilor 1990, iar faptul că firma le fusese luată pur și simplu de sub nas a fost pentru oamenii lui Putin picătura care avea să umple cupa frustrărilor”, aprecia Belton. 

Ușor, ușor spre măruntaiele afacerii VNK

Acțiunea avusese loc într-un moment de slăbiciune al KGB, când valul liberalizărilor declanșat de Boris Elțîn măturase influența ofițerilor de contrainformații ce gândiseră dezghețarea economică a Federației încă dinainte de colapsul URSS. „Acesta a fost episodul care a declanșat de fapt conflictul dintre grupul lui Putin și Hodorkovski. A fost primul stimul, dar și cel mai important în războiul care a urmat”, susținea, la rândul lui, Vladimir Milov, fost adjunct al ministrului rus al Energiei. Dar să facem loc istoriei acestei afaceri extrem de încâlcite, la capătul căreia Mihail Hodorkovski s-a ales cu zece de pușcărie, pedeapsă asumată între 2003 și 2013. 

Spălarea imaginii

„Era sfârșitul anilor 1990 când Hodorkovski se impusese deja în haotica tranziție către economia de piață, iar VNK reprezenta unul dintre ultimele trofee ale industriei petrolului din Rusia. Când compania a fost expusă privatizării, în 1997, vânzarea a fost anunțată ca fiind o precedură curată, total diferită de controversatele acorduri de discount «împrumuturi contra acțiuni»”, evidenția Catherine Belton în studiul său de căpătâi: „Oamenii lui Putin...”. În continuare, pe firul investigației lui Belton: „Compania, compusă din câmpurile petrolifere Tomskneft, din jurul liniștitului oraș universitar Tomsk, din Siberia Centrală, și rafinăria Acinsk, a fost programată să fie scoasă la vânzare pentru un miliard de dolari, aproape de zece ori mai mult în comparație cu vânzările prin metoda «împrumuturi contra acțiuni» prin care fuseseră privatizate Iukos și Sibneft cu doar un an în urmă. Anatoli Ciubais, dârzul țar al privatizării, era decis să arate lumii că Rusia avea acum o economie bazată pe reguli transparente - specula Catherine Belton. El voia ca VNK să fie vândută la adevărata sa valoare de piață”. 

Cel mai tânăr director de bancă, „sifon” pentru KGB

Problema din miezul privatizării VNK era însă una spinoasă, în special pentru că oamenii care o controlau din umbră, gulerele albe din KGB, erau convinși că Anatoli Ciubais le va permite lor să pună mâna pe compania pe care o folosiseră de atâta timp pentru a produce lichidități indispensabile acțiunilor specifice serviciilor secrete. Ei vedeau VNK ca pe un premiu de consolare, mai ales după ce grosul industriei petroliere rusești li se scursese printre degete, fiind înghițit de mogulii ce-și luaseră libertatea de a nu mai asculta de „tăticii” gradați. „VNK fusese considerată de siloviki un obsciak, o moșie proprie încă de la înființarea ei, în 1994. O mare parte din exporturile de petrol ale VNK fuseseră direcționate prin companii conectate la obscura societate austriacă IMAG, administrată pe atunci de Andrei Akimov, un cunoscut ofițer de contrainformații care condusese filiala bancară a URSS din Austria, Donau Bank, până la prăbușirea Uniunii Sovietice”. Se conturează un scenariu sofisticat, nu?

Noduri strânse

Akimov fusese cel mai tânăr director sovietic de bancă. Fusese numit la conducerea Donau Bank când nu împlinise încă 34 de ani, imediat după ce KGB-ul începuse să implementeze schemele de sifonare a fondurilor Partidului Comunist prin conturi din străinătate, în vreme ce Viena era de mult timp o poartă strategică pentru lichiditățile sovietice din Occident. Legăturile lui Akimov cu rețelele de contrainformații ale Rusiei erau profunde - sublinia cercetătoarea Catherine Belton. Adjunctul său de la IMAG era un economist care contribuise la elaborarea primelor reforme ale perestroikăi la Institutul pentru Economie Mondială din Moscova, veritabil cuib de agenți secreți ruși. El se numea Aleksandr Medvedev și avea să devină cel mai apropiat confident al lui Akimov, în vreme ce IMAG avea să constituie prima sursă de finanțare pentru operațiunile comerciale ale temutului Ghennadi Timcenko, viitor prinț al petrolului și apropiat de-ai lui Putin din epoca Sankt-Petersburg. Legăturile acestea cu noduri strânse îl determinaseră pe Akimov să-l numească pe Medvedev vicepreședinte al VNK, însărcinat cu finanțele, încă dinainte ca această companie să fie inclusă în procesul privatizării! Cu alte cuvinte, gulere albe din KGB erau ferm convinse la acea dată că VNK va rămâne în mâinile lor. Aveau să se înșele, însă nu pentru mult timp.

În cuibul de viespi

„Când participația de 84% a statului la VNK a fost scoasă la licitație - amintea Catherine Belton în lucrarea citată anterior -, iar Hodorkovski a decis s-o cumpere, el a pătruns în cuibul de viespi KGB”. Cum s-a desfășurat războiul? Cu ajutorul unui bancher american pe nume Charlie Ryan, asociat cu Putin încă de când yankeul urmase un stagiu la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Sankt-Petersburg, la începutul anilor 1990, Andrei Akimov era decis să câștige, indiferent de costuri - opina în continuare Belton. Și Akimov, și Medvedev știau deja că Mihail Hodorkovski va licita împotriva lor. Vânzarea VNK s-a transformat ulterior într-un duel dur între Hodorkovski și păpușile KGB, mai ales după ce fostul student chimist a mutat decisiv, mituind agenți secreți pentru a-i dezvălui sumele pe care le pregătiseră chiar superiorii lor pentru a achiziționa VNK! Altfel spus, Hodorkovski i-a lovit pe siloviki din interior.

Siloviki în genunchi

Într-un final, guvernul rus a anunțat că Iukos, compania lui Hodorkovski, câștigase licitația cu o ofertă de 775 de milioane de dolari pentru o cotă de 45% din acțiuni. Și cum dibaciul Mihail își însușise deja alte nouă procente din acțiunile VNK de pe piața liberă, a obținut pachetul majoritar. Adversarii, prin vocea bancherului american Charlie Ryan, aveau să se revolte: „El a văzut cât licitasem noi în urma manevrei cu agenții plătiți pentru a-i furniza informații confidențiale. Cum oferta lui era mai mică, s-a împrumutat sume mari de bani garantând returnarea lor inclusiv cu viitoarele exporturi de petrol pe care urmărea să le execute prin intermediul VNK”. Practic, alunecosul chimist Mihail, metamorfozat în tigrul afacerist Hodorkovski, i-a îngenuncheat pe puternicii ofițeri KGB din anturajul lui Putin. Afrontul nu avea să fie uitat niciodată. Ba chiar avea să fie sancționat exemplar.

Epilog

Pe 25 octombrie 2003, Mihail Hodorkovski era arestat pe aeroportul Novosibirsk și condamnat la opt ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Pedeapsa i-a fost mărită în 2010, cu un an înainte de ispășirea primeia, la 14 ani, din care se scădeau anii deja petrecuți în pușcărie. Avea să fie însă eliberat după zece ani de detenție, pe 20 decembrie 2013, în urma unui decret semnat de Vladimir Putin, înduioșat poate de cererea vechiului său rival în care acesta semnala că mama sa era grav bolnavă. În aceeași zi în care a fost eliberat, Hodorkovski a zburat însă în Germania, la Berlin.

Rocada pușculițelor

35,5% din totalul veniturilor federale ruse au fost reprezentate în 1996 de banii obținuți exclusiv din comercializarea petrolului. Veniturile au scăzut anul următor la 27,4%, pe măsură ce marile companii de stat ruse erau preluate de oameni de afaceri din anturajul Kremlinului. Banii nu mai ajungeau în vistieria statului, ci erau direcționați spre conturi ascunse în paradisuri fiscale din afara Rusiei. Așa au apărut marii oligarhi ai tranziției ruse.

7 miliarde de dolari era averea oligarhului Mihail Hodorkovski, potrivit propriei mărturisiri făcute în 2002

Hodorkovski era obsedat să-și făurească un imperiu, era maniac în această privință. Doar glonțul l-ar fi putut opri”, Christian Michel, fostul consilier al lui Mihail  Hodorkovski

A doua condamnare la închisoare a lui Mihail Hodorkovski s-a bazat pe acuzațiile potrivit cărora fostul magnat ar fi furat milioane de tone de țiței rusesc și ar fi întreprins acțiuni de spălare a banilor negri în valoare de 23,5 miliarde de dolari!

Dacă aș fi știut că VNK este o structură în care FSB avea interese majore, probabil că n-aș fi riscat să intru acolo”, Mihail Hodorkovski

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri