x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți alese la Bookfest

9 cărți alese la Bookfest

de Florian Saiu    |    08 Iun 2026   •   06:00
9 cărți alese la Bookfest
Volumul îmbină proza poetică cu confesiunile autobiografice și urmărește firul vieții autoarei din copilărie până la maturitate

Târgul de carte și-a închis ieri standurile, poveștile adăpostite pentru câteva zile aici se derulează însă mai departe. Voi cu ce cărți ați plecat acasă de la Bookfest?

1. Fizica existențială

Autoare: Sabine Hossenfelder

Editura: Humanitas, 2026

Traducere: Vlad Russo

Odată traduse în limbaj curent, rezultatele cercetărilor din fizica fundamentală conduc la întrebări a căror miză depășește aspectele tehnice, sunt întrebări tulburătoare, cu greutate existențială. Universul a fost creat pentru noi? Supraviețuiește încă trecutul? Gândesc oare particulele? Dar cosmosul în ansamblul lui? Elimină fizica liberul-arbitru? Suntem predictibili? Este universul nostru o simulare pe calculator? Vom putea crea un nou univers? Vom avea vreodată o teorie a tot ce există?

Sabine Hossenfelder analizează posibilele răspunsuri compatibile cu fizica de azi, dar și felul în care progrese viitoare le-ar putea modifica. Spiritul ei critic (frapant în precedenta carte, Rătăciți printre formule) trasează frontiere clare între știință și credință, între fapte și iluzii, între speculații plauzibile și idei imposibil de testat, însă o face cu modestie și umor, fără pic de aroganță. În asta constă talentul Sabinei Hossenfelder de a-și apropia cititorii.

Sabine Hossenfelder (n. 1976) este o fiziciană teoreticiană germană preocupată de fundamentele mecanicii cuantice. A studiat la Universitatea Goethe din Frankfurt, iar în prezent e afiliată la Centrul pentru Filozofia Matematicii de la München. În seria de știință de la Humanitas a apărut prima ei carte, Rătăciți printre formule (Lost in Math).

2. Colhoz

Autor: Emmanuel Carrère 

Editura: Trei, 2026

Traducere: Doru Mareș

Bazat pe fapte reale, despre o familie urmărită de-a lungul a patru generații, Colhoz acoperă peste un secol de istorie. Cu o desăvârșită artă narativă, Carrère transformă povestea lor în povestea noastră. Trecem prin Revoluția din Octombrie, exilul rușilor albi în Europa, două războaie mondiale, prăbușirea blocului sovietic, Rusia lui Putin și războiul din Ucraina, pătrunzând într-o saga deopotrivă romantică, tragică, plină de destine remarcabile, uneori întunecate și chinuitoare. Romanul îmbină amintiri emoționante, secrete de familie, anecdote și geopolitică, fiind totodată un text intim despre viața și moartea celor dragi și despre dragostea filială. Unul dintre cei mai prestigioși scriitori francezi contemporani, tradus în douăzeci de limbi și câștigător a numeroase premii literare, Emmanuel Carrère s-a născut în 1957 și a absolvit Institutul de Studii Politice din Paris. Este scriitor, jurnalist, scenarist şi regizor.

3. Visul lui Marcus Aurelius

Autor: Frédéric Lenoir

Editura: Trei, 2026

Traducere: Mircea Vasilescu

Redevenit popular odată cu filmul lui Ridley Scott Gladiatorul, împăratul roman Marcus Aurelius (121-180) a inspirat și alinat marile minți ale ultimelor două milenii prin cartea de căpătâi a culturii occidentale Gânduri către sine însuși. Întrebarea firească este: Cum a reușit conducătorul unuia dintre cele mai mari imperii ale lumii să-și păstreze seninătatea în mijlocul tumultului războaielor, al trădărilor, al epidemiilor sau al catastrofelor naturale care i-au zguduit domnia timp de aproape două decenii? 

Un portret deopotrivă emoționant și lipsit de complezență al lui Marcus Aurelius, împărat uneori inflexibil, dar sensibil și frământat, care aspira să devină mai bun și să fie de folos lumii. Cartea ne ajută să descoperim marile chei ale gândirii stoice care l-a ghidat pe împăratul-filosof: de la conceperea universului ca ființă vie, la modul în care căutarea fericirii individuale e strâns legată de grija pentru binele comun.

4. Hunii

Autor: E.A. Thompson

Editura: Humanitas, 2026

Traducere: Octavian-Adrian Negoiță

„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume. Printre războinicii uciși sau agonizând - unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam -, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane. Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor. Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun”), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.” – Radu Oltean

5. Media aritmetică

Autor: Filip Florian 

Editura: Polirom, 2026

E sfârșitul anilor ’40. Un fost sublocotenent de artilerie trăiește ascuns într-un pod, complet izolat, fiind căutat și de trupele ruse aflate în București, și de noua poliție politică. Dacă ar ieși de acolo un singur minut, și-ar pune viața în pericol și, foarte probabil, le-ar provoca destul de mult rău și tuturor celor pe care îi iubește. Privește lumea de afară fie printr-o deschizătură îngustă din chepengul cel mare al podului, fie prin chepengul cel mic din acoperiș. În această temniță în care domnesc doar frigul, praful și încremenirea, singurul lucru pe care poate să-l facă este să scrie. E leacul lui. E un antidot împotriva disperării și a nebuniei. Pune pe hârtie trăiri mai vechi și mai noi, asistă la un prezent mutilant, descrie întâmplări de pe frontul din vest și de pe frontul din est, își amintește fel și fel de povești din interbelicul bucureștean și din trecutul familiei, totul țesut pe urzeala unor cifre și numere care dau iluzia că absurdul lumii are un sens.

6. Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf

Autor: Mircea Mihăieș

Editura: Polirom, 2026

„Am scris cartea de față cu sentimentul că nu e vorba despre o singură eroină, ci despre patru. După fiecare încercare de sinucidere, Virginia Woolf a devenit o altă ființă. Deși condițiile exterioare ale vieții nu s-au schimbat radical, perspectiva intimă asupra existenței o făcea de nerecunoscut. Aproape insesizabil, a devenit o altă persoană. E vorba de o metamorfoză calitativă, de o alterare stranie a felului de a fi în lume. Trei dintre tentative au fost eșecuri și abia a patra, când scriitoarea împlinise cincizeci și nouă de ani, a dus la finalul pe care-l preconizase încă de la o vârstă fragedă. Se poate, așadar, vorbi de un parcurs suicidar de aproape patru decenii, trăit în patru secvențe identitare distincte. Ceea ce le-a unit a fost ideea morții, care a lucit mereu în penumbra vieții cotidiene, uneori cu intensități isterice, alteori abia pâlpâind. În paginile ei, tentativele de sinucidere n-au lăsat urme propriu-zise, deși există numeroase referințe la decizia de autosuprimare. Ele nu au de-a face direct cu boala, cu momentele de acutizare a acesteia, ci cu o teamă constantă, care s-a instalat ulterior, în momentele de relativă robustețe fizică și psihică. După recâștigarea echilibrului, reapărea teroarea că se va îmbolnăvi și că nu va putea face față torturilor morale prin care știa că va trebui să treacă iar și iar.” - Mircea Mihăieș

7. Ploaie măruntă

Autor: Luis Landero

Editura: Trei, 2026

Traducere: Alina Cantacuzino

După o lungă perioadă în care abia s-au văzut ori și-au vorbit, Gabriel hotărăște să-și sune surorile și să adune întreaga familie pentru a aniversa cei 80 de ani ai mamei. El încearcă astfel să facă uitate vechile resentimente fraterne pe care fiecare le păstrează în suflet și care i-au făcut să se îndepărteze unii de alții atâția ani. Dulcea și echilibrata Aurora, soția lui Gabriel, confidenta tuturor și singura care știe că demonii trecutului sunt la fel de vii ca întotdeauna, încearcă să-l descurajeze, pentru că se teme că tentativa de reconciliere va anima conflictele reprimate. Într-adevăr, primul telefon declanșează alte apeluri și conversații, inocente la început, apoi din ce în ce mai aprinse, și astfel vom ajunge să cunoaștem viețile tuturor membrilor acestei familii. Așa cum se temea Aurora, vechile certuri reapar ca o ploaie măruntă care amenință să formeze un torent puternic, gata să se reverse.

O carte-pecete a vieții spaniole.

8. Pâinea îngerilor

Autoare: Pattie Smith

Editura: Polirom, 2026

Traducere: Oana Frantz

„Dumnezeu şopteşte printr-o cută din tapet”, scrie Patti Smith în această emoţionantă relatare a vieţii sale. Un complex locativ delabrat de după Al Doilea Război Mondial oferă o poartă de acces spre lumea plină de imaginaţie a copilăriei. Smith, în rolul de căpitan al unei armate loiale şi iubitoare de fraţi, pune bătăuşii pe fugă, intră în comuniune cu regele ţestoaselor şi caută bănuţi de argint fermecaţi. Cel mai intim dintre volumele sale de memorii, Pâinea îngerilor ne poartă prin anii adolescenţei artistei, când se nasc primii fiori ai romantismului şi când aceasta aude chemarea artei. Arthur Rimbaud şi Bob Dylan îi devin modele artistice, iar ea începe să scrie poezii şi texte pentru cântece, ajungând în cele din urmă să contopească ambele îndeletniciri literare în creaţii legendare precum cele de pe albumele Horses, Wave şi Easter. Apoi, lasă totul în urmă ca să se mărite cu marea ei iubire, Fred „Sonic” Smith, alături de care îşi construieşte o viaţă plină de devotament şi aventură pe un canal din St. Clair Shores, Michigan. Aici îşi amenajează un spaţiu intim căruia îi trece pragul în zori pentru a scrie. Cuplul îşi petrece nopţile pe şalupa sa Chris-Craft, ancorată pe uscat, studiind hărţi nautice şi plănuind noi aventuri, în timp ce îşi întemeiază o familie. O serie de pierderi dureroase îi marchează viaţa. Suferinţa şi recunoştinţa se împletesc de-a lungul anilor în care îşi creşte copiii, îşi reconstruieşte viaţa şi, în cele din urmă, revine la scris – singura constantă într-o viaţă condusă de libertatea artistică şi de puterea imaginaţiei de a transforma banalul în magic şi durerea în speranţă. În ultimele pagini, o regăsim pe Smith din nou pe drum, în aceeaşi cunoscută ipostază de hoinară care călătoreşte pentru a se regăsi, care trăieşte pentru a scrie şi scrie pentru a trăi.

9. Romanii neștiuți

Autor: Robert Knapp

Editura: Humanitas, 2026

Traducere: Anca-Maria Dumitru și Cristian I. Dumitru

Istoria Romei, cea la care ne gândim cu toții, este populată de împărați, generali, senatori, filozofi sau poeți. Sub 1% din zecile de milioane. Privită astfel, ea se reduce la o scenă de teatru pe care se mișcă doar câțiva actori, într-un decor studiat și bine izolat de lumea reală. Robert Knapp, istoric și clasicist de prestigiu, recuperează magistral tocmai realitatea acestei lumi: viața oamenilor de rând, a celor pe care cronicile nu i-au împietrit în câteva fraze bine șlefuite. Această carte ne poartă dincolo de marmura palatelor, în furnicarul străzilor, în mijlocul tavernelor, prin termele, prin bordelurile insalubre și prin arenele însângerate ale imperiului. Prin arheologia textelor și a obiectelor – de la paginile Noului Testament la graffiti, incantații și blesteme scrise pe foițe de plumb, vrăji și proverbe, cărți de tălmăcire a viselor, fabule, inscripții, epitafuri și artefacte insolite –, istoricul reconstituie o lume vie, foarte complicată și atât de străină de lumea noastră. Romanii neștiuți nu este doar o analiză academică riguroasă, ci și o adevărată revelație istorică.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: cărţi bookfest târg