AFC Rapid, asociaţie non-profit care deţine palmaresul clubului giuleştean din 1923 şi până în 2006, s-a înscris marţi la Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti (AMFB) şi va evolua în următorul sezon în Liga a V-a, ultimul eşalon zonal.
Preşedintele Asociaţiei Fotbal Club Rapid, Horia Manoliu, care până de curând a ocupat funcţia de director de marketing la FC Rapid SA, a declarat pentru AGERPRES că înscrierea în Liga a V-a este un pas normal ţinând cont de faptul că gruparea care a promovat în Liga I se află în prezent în procedură de faliment.
'Am fost astăzi de dimineaţă şi am înscris AFC Rapid în AMFB, în Liga a V-a zonală. Este un pas normal pentru că altfel s-ar fi pierdut toată munca din ultimii ani. Deocamdată Rapidul nu a murit, şi mă refer aici la societatea pe acţiuni aflată în faliment, deoarece nu există o decizie definitivă a unei instanţe în acest sens. Dar dacă nu ne înscriam în Liga a V-a exista riscul să pierdem tot. Antrenorii şi jucătorii de la grupele de copii şi juniori nu mai au contracte cu FC Rapid SA şi se împrăştiau, practic toată munca se pierdea', a spus preşedintele AFC Rapid.
Acesta a adăugat că are susţinerea Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, care va pune la dispoziţia echipei stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu pentru partidele din Liga a V-a.
De altfel, Horia Manoliu speră chiar că AFC Rapid va putea câştiga un an în obiectivul său de a reveni în Liga I. 'Eu sper din tot sufletul să câştigăm un an şi să începem din acest sezon direct în Liga a IV-a. Mai sunt doar câteva zile până când se pot înscrie echipe în Liga a V-a, iar dacă nu vor fi suficiente formaţii atunci AMFB ne va da dreptul să evoluăm în Liga a IV-a', a precizat Manoliu.
Preşedintele a subliniat faptul că AFC Rapid nu are absolut nicio legătură cu foştii proprietari Gheorghe Copos şi Valerii Moraru. 'Domnul Copos mi-a cedat toate părţile sociale ale asociaţiei AFC Rapid la începutul acestui an. Dânsul nu are absolut nicio legătură cu AFC Rapid, aşa cum nu are şi nici nu va avea nici Valerii Moraru sau altcineva', a precizat Horia Manoliu.
El a explicat că AFC Rapid deţine palmaresul clubului Rapid din 1923 şi până în 2006. 'Asociaţia deţine palmaresul clubului din 1923 şi până în 2006, an în care a fost înfiinţată societatea pe acţiuni SC Fotbal Club Rapid SA aflată acum în faliment. Iar după ce se va dizolva societatea pe acţiuni, în mod normal, ar trebui ca şi palmaresul din 2006 şi până în prezent să revină la AFC', a mai spus Horia Manoliu.
Asociaţia Fotbal Club Rapid deţine 0,25 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA, societate aflată în prezent în procedură de faliment.
Joi, 28 iulie, Liga Profesionistă de Fotbal a decis că Rapid, club aflat în procedură de faliment care a promovat din Liga a II-a în această vară, nu îndeplineşte condiţiile şi i-a refuzat dreptul de participare în Liga I. În urma hotărârii LPF, în Liga I în locul echipei Rapid va evolua ACS Poli Timişoara, formaţie retrogradată la finalul sezonului trecut.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pentru 24 august cererea de suspendare a executării silite în cazul falimentului clubului Rapid. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal stabilise iniţial data de 21 iulie ca termen limită pentru acceptarea sau nu a echipei giuleştene în ediţia 2016-2017 a Ligii I, în funcţie de suspendarea executării hotărârii de faliment.
Situaţia clubului Rapid a devenit una extrem de dificilă după ce Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la 13 iunie dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare. De altfel, lichidatorul judiciar Aurel Brihac a început demersurile pentru dizolvarea societăţii SC Rapid SA. Hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.
Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvenţă din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.
AGERPRES