Jurnalul.ro Ştiri Externe Agenţiile de informaţii germane acuză Rusia că încearcă să slăbească relațiile dintre UE şi SUA

Agenţiile de informaţii germane acuză Rusia că încearcă să slăbească relațiile dintre UE şi SUA

Agenţiile de informaţii germane au înaintat un raport către guvernul federal în care acuză Rusia de încercarea de a slăbi relaţiile dintre UE şi SUA, notează sâmbătă Der Spiegel, citat de DPA. 

Documentul, rezultat în urma unei "operaţiuni psihologice" a agenţiilor de informaţii germane, conchide că Rusia a influenţat timp de ani de zile ţări în Uniunea Europeană în scopul de a slăbi legăturile dintre serviciile de securitate ale UE şi ale SUA. 

Guvernul federal analizează deocamdată dacă şi în ce formă să facă acest raport public, notează Der Spiegel. 

Moscova a intenţionat să agraveze conflictele sociale din SUA, potrivit raportului, elaborat în urma cererii guvernului german de a monitoriza activitatea Federaţiei Ruse. 

Potrivit Agerpres, agenţia germana de informatii externe BND şi agenţia pentru securitate naţională Verfassungsschutz au fost însărcinate de guvernul federal să investigheze tentativele Rusiei după o serie de presupuse campanii de propagandă şi atacuri cibernetice. 

Raportul intervine într-un moment în care preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Wall Street Journal că este deschis unor relaţii mai strânse cu Rusia şi ridicării sancţiunilor împotriva acestei ţări

Subiecte în articol: germania Rusia sua ue relatii diplomatice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri