x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, lovită de furtuni violente: Grindină de 7 cm în Neamț, viitură la Bușteni. Bilanțul pagubelor

România, lovită de furtuni violente: Grindină de 7 cm în Neamț, viitură la Bușteni. Bilanțul pagubelor

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2026   •   22:01
România, lovită de furtuni violente: Grindină de 7 cm în Neamț, viitură la Bușteni. Bilanțul pagubelor
Sursa foto:IGSU/29 de localități din 16 județe, afectate de furtuni

Ploile torențiale și vijeliile din 19 iulie 2026 au afectat 29 de localități din 16 județe. Cod roșu în Neamț, București și Iași, viitură puternică la Bușteni.

Ploile torențiale și vijeliile puternice care au lovit duminică o mare parte din România au provocat pagube în 29 de localități din 16 județe, potrivit unui bilanț transmis duminică seară de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Ca urmare a avertizărilor emise de ANM și INHGA, Comitetul ministerial pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor s-a întrunit duminică seară în ședință extraordinară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cod roșu în Neamț, București, Ilfov și Iași

Duminică după-amiaza, Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod roșu succesive, cea mai gravă situație fiind înregistrată în județul Neamț, unde meteorologii au anunțat grindină de dimensiuni mari (5-7 cm), averse torențiale de peste 50-60 l/mp și vijelii cu rafale de peste 90 km/h, valabile pentru localități precum Piatra-Neamț, Roznov, Bârgăuani, Dragomirești sau Doljești. Ulterior, codul roșu a fost extins și la București, Ilfov și localități din județul Iași, tot cu rafale de peste 90 km/h, ploi torențiale și grindină, fiind emis mesaj RO-Alert prin care populația era sfătuită să se adăpostească.

Furtunile din Neamț au provocat și pagube la rețeaua electrică: potrivit Delgaz Grid, peste 1.100 de consumatori din localități precum Borniș, Breaza, Certieni, Chilia sau Hlăpești au rămas fără curent electric, în urma vijeliilor puternice.

În București, mai mulți copaci și un stâlp au căzut din cauza vântului puternic, iar circulația trenurilor a fost afectată în zona Voluntari-Pantelimon, din cauza unor crengi căzute peste linia de contact electrificată; linia de pe firul I, pe relația București Băneasa-Pantelimon, a fost repusă sub tensiune duminică seară, intervențiile continuând pe firul II.

Viitură puternică la Bușteni - o femeie, dusă la spital

Cele mai mari pagube s-au înregistrat în Prahova, în stațiunile Bușteni, Sinaia și Poiana Țapului, lovite de o viitură puternică formată în urma unei ploi torențiale de după-amiază. Peste 20 de gospodării au fost inundate doar la Bușteni, iar aproape 90 de mașini au fost avariate.

O femeie de 33 de ani, surprinsă de ape pe stradă, a fost transportată la spital. Pompierii au evacuat o persoană dintr-o locuință și au scos doi bărbați rămași blocați într-un autoturism surprins de viitură. La intervenție au participat 16 pompieri și un ofițer, cu autospeciale, ambulanțe SMURD și motopompe, echipajele verificând locuințele de pe strada Libertății pentru identificarea eventualelor persoane care mai au nevoie de ajutor.

 

 

Traficul rutier pe DN1, în zona Bușteni, a fost întrerupt din cauza aluviunilor aduse pe carosabil de viitură. Duminică seară, circulația a fost reluată pe sensul către Brașov, însă celălalt sens a rămas blocat.

Avertizări hidrologice valabile până luni la prânz

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări cod portocaliu de inundații, valabile pentru râuri din opt județe - inclusiv bazinele Prahova, Buzău și afluenții Oltului -, prognozând scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici și posibile depășiri ale cotelor de apărare.

La nivel mai amplu, avertizarea hidrologică cod portocaliu a fost extinsă la șase județe, iar cea de cod galben, la 22 de județe, ambele fiind valabile până luni, 20 iulie, la ora 12:00. Județul Prahova rămâne sub cod portocaliu hidrologic până luni dimineață, la ora 09:00.

Peste 10.000 de oameni din MAI, pregătiți de intervenție

La nivel național, peste 10.000 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne, cu peste 6.800 de mijloace tehnice, alături de aproximativ 940 de echipaje SAJ și 530 de salvatori montani, au fost pregătiți să intervină în misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo.

Pentru avertizarea populației au fost transmise mai multe mesaje RO-ALERT în județele afectate.

Instabilitatea atmosferică rămâne în continuare o amenințare pentru orele următoare, hidrologii avertizând asupra riscului de viituri rapide, mai ales pe cursurile de apă mici din zonele montane și premontane. Autoritățile continuă monitorizarea zonelor afectate și intervențiile pentru înlăturarea efectelor produse de vremea severă, iar apele au început deja să se retragă în unele dintre localitățile lovite de viituri, potrivit ISU Prahova.

×
Subiecte în articol: inundatii grindina