Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Întrebarea nu este deloc nouă. Cu aproape un secol înainte ca Nolan să pornească această aventură cinematografică, un ziar al comunității itacienilor publica un amplu comentariu despre necesitatea realizării unui film inspirat de Odiseea. Articolul, apărut la 15 martie 1934 în Efimeris ton Ithakision, pornea de la un editorial din The Times și susținea că epopeea homerică este una dintre operele create parcă pentru marele ecran.
Recitit astăzi, articolul impresionează prin actualitatea lui și prin clarviziune. Argumentele formulate atunci - spectaculozitatea aventurilor, bogăția imaginilor, complexitatea personajului și forța universală a călătoriei lui Odiseu - sunt aproape aceleași pe care le regăsim în comentariile dedicate filmului lui Christopher Nolan. Aproape un secol desparte cele două momente, însă întrebarea a rămas aceeași, iar răspunsul începe să prindă, în sfârșit, forma pe care și-o imaginau autorii textului din 1934.
În realitate, ideea nu era cu totul nouă nici în 1934. Cinematograful mut încercase deja să se apropie de epopeea homerică prin scurtmetrajul The Island of Calypso: Ulysses and the Giant Polyphemus (1905), urmat de ambițiosul film italian L'Odissea (1911), considerat primul lungmetraj inspirat de capodopera lui Homer. Totuși, amploarea poemului și limitele tehnice ale epocii făceau ca visul unei ecranizări pe măsura Odiseei să pară încă departe de a fi împlinit.
În 1934, cinematograful sonor se afla la începuturile sale, iar mijloacele tehnice păreau insuficiente pentru a susține amploarea epopeii homerice. Cu toate acestea, autorul recunoaște în Odiseea una dintre operele care par create pentru limbajul imaginii. Succesiunea aventurilor, schimbarea continuă a decorurilor, îmbinarea dintre real și fantastic, ritmul narațiunii și forța personajelor alcătuiesc un material cinematografic aproape ideal.
Privirea lui merge dincolo de spectacolul vizual. Fiecare episod al călătoriei lui Odiseu apare ca o secvență autonomă și, în același timp, ca parte a unei construcții epice unitare. Peștera Ciclopului, palatul lui Circe, Sirenele, Scylla și Charybda, coborârea în Infern, insula feacilor sau întoarcerea în Itaca compun o suită de imagini memorabile, legate între ele prin destinul aceluiași om.
Autorul înțelege că succesul unei ecranizări nu depinde doar de performanța tehnică. Miza se află în păstrarea spiritului homeric. Aparatul de filmat trebuie să urmeze poezia textului, să transforme versul în imagine și să păstreze nealterată umanitatea eroului.
Privit din perspectiva anului 2026, articolul capătă valoarea unei anticipări. Cu nouăzeci și doi de ani înainte ca Christopher Nolan să readucă Odiseea în centrul atenției cinematografiei mondiale, un ziar al itacienilor formula aproape aceleași argumente pe care le întâlnim astăzi în comentariile dedicate filmului: dimensiunea epică, bogăția vizuală, complexitatea personajului și caracterul universal al călătoriei lui Odiseu.
Articolul transmite și o idee care depășește cinematografia. Pentru autorul grec, filmul reprezenta o nouă cale prin care Homer putea ajunge la publicul lumii moderne. Epopeea nu își schimba sensul, ci doar limbajul. Cântarea aedului devenea imagine, fără să-și piardă puterea de a emoționa.
Drumul acesta impresionează prin întinderea lui. Aproape trei milenii despart versurile lui Homer de marile producții cinematografice ale secolului XXI. Între ele, un ziar din Itaca nota, în 1934, un gând care avea să-și găsească împlinirea abia după aproape un secol. Uneori, presa surprinde istoria înainte ca istoria însăși să se petreacă.
Simona Nicoleta Lazăr
Articolul din 1934
ECRANIZAREA ODISEEI
În ultimul număr al ziarului londonez The Times a fost publicat un articol deosebit de interesant sub titlul: „De ce să nu fie realizat un film după Odiseea?”.
Cu prilejul publicării acestui articol, autorul pornește de la recenta și extraordinara dezvoltare a cinematografiei în Anglia și din alte țări și observă că marile companii cinematografice au adus pe ecran numeroase opere literare de seamă.
Autorul articolului din The Times își exprimă însă surprinderea că nimeni nu s-a gândit până acum să ecranizeze Odiseea, una dintre cele mai impresionante creații ale literaturii universale. Pornind de la această observație, el afirmă că, dacă istoria nu poate fi întotdeauna redată în întregime prin imagine, există opere care par create pentru cinematograf, iar dintre toate acestea Odiseea ocupă primul loc.
Nicio altă operă nu oferă, într-o asemenea măsură, material atât de bogat pentru un film. Călătoria lui Odiseu este alcătuită dintr-o succesiune de aventuri, fiecare diferită de cealaltă, fiecare plină de dramatism, de mister și de frumusețe. Studierea atentă a posibilităților cinematografice descoperă aici resurse aproape nelimitate. Bogăția imaginilor, varietatea peisajelor, forța personajelor, viteza acțiunii, farmecul fantasticului, toate alcătuiesc un ansamblu de o rară putere dramatică și artistică. Autorul arată că progresele cinematografului din ultimii ani permit deja realizarea unor efecte care până de curând păreau imposibile. Ceea ce odinioară reprezenta o dificultate aproape insurmontabilă poate fi astăzi înfățișat cu o uimitoare naturalețe.
Odiseea oferă regizorului un câmp de creație aproape fără margini. Ciclopul, Circe, Sirenele, Scylla și Charybda, coborârea în lumea umbrelor, furtunile, naufragiile și toate celelalte episoade ale poemului pot deveni scene cinematografice de o forță excepțională. Imaginația regizorului, unită cu mijloacele moderne ale cinematografiei, este capabilă să dea viață acestor minuni și să redea pe ecran întreaga frumusețe și întreaga poezie a epopeii homerice.
Odiseea nu este o simplă înșiruire de întâmplări. Ea constituie un lanț neîntrerupt de mari episoade dramatice, unite prin figura unuia dintre cele mai fascinante personaje create vreodată. Trebuie doar ca aparatul de filmat să urmeze, cu fidelitate și inteligență, desfășurarea acestor episoade. În felul acesta, cinematograful ar putea oferi publicului o operă de neegalat.
Autorul merge chiar mai departe și afirmă că un asemenea film ar depăși, prin amploare și bogăția imaginilor, aproape toate producțiile cinematografice cunoscute până în prezent. El adaugă că realizarea unei asemenea ecranizări ar reprezenta nu numai un mare succes artistic, ci și un serviciu adus culturii elene, deoarece milioane de oameni ar putea cunoaște astfel opera lui Homer și gloria Greciei.
Noi, comentând articolul publicat de The Times, nu putem decât să împărtășim acest entuziasm. Nu știm dacă o asemenea realizare va fi posibilă în viitorul apropiat, însă dorim sincer ca această inițiativă să prindă viață. Dacă se va găsi un regizor suficient de inspirat și o companie dispusă să-și asume o asemenea întreprindere, rezultatul ar putea deveni una dintre cele mai mari izbânzi ale cinematografiei mondiale.
P.S.
Articolul a apărut în Efimeris ton Ithakision, publicație editată la Atena sub conducerea lui Aias N. Mousouris. Prenumele directorului - Aias, echivalentul grecesc al lui Ajax din tradiția latină - pare să lege în chip firesc destinul ziarului de universul homeric pe care îl celebra.
Odiseea, pe marele ecran: doar opt adaptări importante în peste un secol de cinema
Puține opere au influențat cultura lumii la fel de profund precum Odiseea lui Homer. De aproape trei mii de ani, călătoria lui Odiseu spre Itaca inspiră scriitori, pictori, muzicieni și dramaturgi. Cu toate acestea, cinematograful s-a apropiat surprinzător de rar de această epopee.
Prima încercare datează din 1905, când apărea scurtmetrajul mut The Island of Calypso: Ulysses and the Giant Polyphemus. În 1911, Italia realiza L'Odissea, primul lungmetraj dedicat aventurilor lui Odiseu. Cea mai cunoscută ecranizare avea să vină în 1954, prin filmul Ulysses, cu Kirk Douglas în rolul principal și Silvana Mangano în dubla ipostază Penelopa-Circe.
În 1968, televiziunea italiană producea miniseria L’Odissea, una dintre cele mai fidele transpuneri ale textului homeric. Au urmat filmul poetic Nostos: Il ritorno (1989), miniseria The Odyssey (1997), regizată de Andrei Konchalovsky, apoi The Return (2024), cu Ralph Fiennes și Juliette Binoche, concentrată asupra întoarcerii eroului în Itaca.
În 2026, Christopher Nolan readuce epopeea pe marele ecran prin superproducția The Odyssey, realizată în format IMAX.
Privită cronologic, lista este surprinzător de scurtă: 1905, 1911, 1954, 1968, 1989, 1997, 2024 și 2026. Doar opt adaptări importante în mai bine de 120 de ani de istorie a cinematografiei.
Explicația este simplă și, în același timp, fascinantă. Odiseea nu este doar o succesiune de aventuri spectaculoase. Ea îmbină mitologia, reflecția filosofică, drama familiei și tema întoarcerii într-o construcție literară greu de comprimat într-un film. Tehnologia modernă poate recrea ciclopi, sirene sau furtuni pe mare; mult mai dificil este să redea adevărata miză a poemului: drumul unui om care, după douăzeci de ani de război și pribegie, încearcă să-și regăsească locul în propria casă.
Poate tocmai această complexitate explică de ce fiecare nouă ecranizare a Odiseei devine un eveniment cultural și de ce, după mai bine de un secol de cinema, povestea lui Odiseu continuă să fascineze generații întregi de spectatori. (S.L.)
N.B. Pe 17 iulie, odată cu premiera mondială a filmului Odiseea, Simona Nicoleta Lazăr a lansat volumul de teatru Întoarcerea lui Odiseu, inspirat de ultimele cânturi ale epopeii homerice.
Citește pe Antena3.ro
