Jurnalul.ro Ştiri Social Aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Mii de persoane așteaptă să ajungă în România

Aglomerație la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Mii de persoane așteaptă să ajungă în România

La Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II se așteaptă peste cinci ore din cauza aglomerației. Mii de persoane se află la graniță pentru a ajunge în România. 

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că aglomeraţia este provocată de restricţiile impuse de autoritățile din Ungaria. Acestea asigură un culoar verde de traversare a ţării doar pe timpul nopții.

"Se lucrează pe opt artere de intrare, dar se înregistrează un număr mare de autoturisme care au ajuns la PTF Nădlac II pentru tranzitare. De asemenea, aici se fac în continuare controalele sanitare care au ca scop prevenirea răspândirii COVID-19", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.

În ultimele 24 de ore au tranzitat PTF Nădlac II circa 2.300 de autovehicule. 

La PTF Nădlac I timpul de așteptare este de 30 de minute, iar controlul se face pe o arteră de intrare în ţară. 

Subiecte în articol: nadlac trecere frontiera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri