Jurnalul.ro Ştiri Observator Aglomerație pe Valea Prahovei. S-au format coloane în Predeal și Comarnic

Aglomerație pe Valea Prahovei. S-au format coloane în Predeal și Comarnic

Este aglomerație luni la prânz pe Valea Prahovei, pe sensul de mers către Capitală, dar și pe DN 7.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul este intens pe DN 1 Ploiești – Brașov.

S-au format coloane de la ieșirea din Predeal către centrul stațiunii Bușteni (tronsonul kilometric 139 – 132), pe sensul de mers către Capitală, precum și pe raza localității Comarnic (tronsonul kilometric 109 – 107), județul Prahova, pe același sens.

Șoferii sunt sfătuiți să sporească atenția la volan și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate. De asemenea, este recomandată folosirea rutelor alternative, respectiv DN 1A Brașov – Cheia - Ploiești sau DN 73 Râșnov - Bran - Câmpulung.

Sunt semnalate valori ridicate de trafic și pe sensul către Sibiu al DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, pe raza stațiunilor Călimănești și Căciulata, județul Vâlcea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: aglomeratie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri