Jurnalul.ro Ştiri Justitie Agresorii celor doi poliţişti de la Vâlcea au fost prinşi

Agresorii celor doi poliţişti de la Vâlcea au fost prinşi

Agresorii celor doi poliţişti de la Vâlcea au fost depistaţi pe raza municipiului Slatina şi se află în custodia Poliţiei, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

"Cei doi agresori au fost depistaţi în cursul acestei dimineţi pe raza municipiului Slatina, în urma activităţilor investigativ-operative dispuse de procurorul de caz, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale Vâlcea şi al Inspectoratului de Poliţie Olt. Suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani în vederea audierii şi luării măsurilor legale de către procurorul de caz", a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri