Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Ajut eu! Cea mai mare platformă în care accelerăm visuri! Donații de peste 200.000 de Euro pentru poveștile din platforma ajuteu.ro

Ajut eu! Cea mai mare platformă în care accelerăm visuri! Donații de peste 200.000 de Euro pentru poveștile din platforma ajuteu.ro

de Redacția Jurnalul    |   

Aproape 190.000 de Euro, produse în valoare de 23.000 de Euro si 1 microbuz dat spre folosință. Așa se traduc, în cifre, cele 25 de zile de magie de la ediția aniversară "Ajut Eu! Creatori de bine!", la 30 de ani de Antena 1

Campania care aduce în fața telespectatorilor Antena 1 oamenii care construiesc o lume mai bună a schimbat sute de destine, a prezentat comunităţi fantastice şi români care îşi dedică toate resursele ca să construiască o societate mai bună. Există speranţă, atâta vreme cât există oameni ca ei. Oameni care investesc în educaţie, care salvează tradiţii sau care se dau peste cap să le ofere celor fără ajutor hrană, adăpost şi bucurie.

"Timp de aproape o lună, am văzut 25 de poveşti. 25 de vise împlinite. Am trăit de fapt împreună o lecţie a iubirii. Iubirea de oameni e legea supremă pentru o lume mai bună. Şi atât timp cât există oameni care din iubire spun Ajut Eu, există speranţă pentru România. Iar pentru asta vă mulţumesc, mă înclin şi haideţi să spunem şi de acum înainte: Ajut eu, ajută şi tu. Sărbători fericite!" - Alessandra Stoicescu, președintele Fundației Mereu Aproape

Doi părinţi au reuşit să transforme cea mai mai durere a lor în speranţă şi zâmbet. Şi-au pierdut copilul în noaptea de Înviere. În memoria fetiței lor, părinţii au construit un loc de joacă altfel - o fermă de animale în care primul locatar a fost un ponei, preferatul Evei. E felul lor de a-i ajuta pe alţii, oameni mari sau mici, să zâmbească. O poveste care merge mai departe după ce oamenii care au văzut-o au spus: Ajut eu!

Mihaela Petrovan, omul care, de 4 ani, renovează şcoli și a ajuns la peste 80 până acum a primit, prin intermediul platformei ajut.eu susținere să câștige pariul pus cu ea însăși - că poate face ce n-au făcut toate Guvernele României.

Andreea Verdeş, una dintre marile campioane ale gimnasticii ritmice de la noi, care, în 2021, povestea că nu are cu ce să îşi cumpere costume pentru competiţii, nu are cu ce să meargă în deplasări și pentru care o mulţime de oameni a spus atunci - Ajut Eu, a văzut din nou cum se face magia în cea mai cunoscută campanie a faptelor bune şi a oamenilor buni. Acum, și alte tinere talentate ca ea au o șansă în plus.

E plină România de copii talentaţi. Alexia Lăzărescu este unul dintre ei. Se pregăteşte acum să devină o mare balerină a lumii, în afara României, datorită unui om excepţional care i-a apărut în cale fix atunci când trebuia și i-a spus - te Ajut Eu! Acum a venit rândul altor oameni să le zică același lucru.

 

Locul unde copiii sunt salvaţi în timp ce ei cred că doar practică un sport nobil, unde  generaţii de campioni au fost "create" prin forţă şi măiestrie continuă să transforme în realitate visurile celor mici.

Gemenele nevăzătoare care arată tuturor cum să depăşeşti limite, cum să vezi ceea ce nu poţi vedea şi cum să împarţi lumină celor din jur prin tot ceea ce faci au primit sprijin să meargă mai departe și să deschidă ochii întregii lumi în legătură cu oamenii cu dizabilități.

Wanda Hutira, artista care schimbă faţa clădirilor gri din oraşe și schimbă astfel mult mai mult: mentalităţi şi comunităţi, a povestit visul ei - să organizeze workshopuri pentru copii români din medii defavorizate şi pentru copii refugiaţi. Și pentru ea, platforma ajut.eu, s-a transformat o punte între visul rostit și oamenii care vor să ajute.

Aura Căşaru, fata care, după ce a colindat lumea, s-a întors acasă, în satul natal şi a creat primul hub ţărănesc din România, adică un loc de întâlnire pentru comunitate, unde tradiţiile sunt scoase la lumină şi date mai departe generaţiilor noi, a auzit și ea magia cuvintelor "Ajut eu!".

"Doamna cu roboţii", așa i se spune Alinei Hoară, o învăţătoare din Sibiu, care a transformat robotica în metodă de predare inclusiv cu elevii cu deficienţe de auz, poate, acum, să își ducă echipa de copii până la concursul de robotică din Ungaria la care visau să ajungă.

Povestea Dulăpiorului cu Jucării, o picătură de bucurie pentru copiii din spitale, pornită de mama unei fetițe curajoase care a învins cancerul după o luptă teribilă, poate merge mai departe și ea.

Într-o mică localitate din Timiş, se află cea mai neobişnuită librărie din ţară. E amenajată în epava unui vechi autobuz. O învăţătoare l-a salvat de la casat, l-a recondiţionat şi l-a umplut cu cărţi pentru copii. Apoi i-a pus şi un nume: Bibliozaurul. Încă o cauză pentru care a primit sprijin prin Campania Ajut eu!

Preotul Marian Tudor care a schimbat destinele a zeci de copii care, altfel, ar fi rămas captivi, pentru totdeauna, în casele lor de pământ şi în satele lor uitate de lume, un om venit pe pământ să facă lumea mai bună, a primit produse și finanțare pentru a-și continua misiunea pe pământ.

Oamenii care construiesc o lume mai bună au spus "Ajut eu" și pentru Răzvan Popa care, de mai bine de 17 ani, e omul discret din spatele multor acțiuni de caritate din România. A renovat şcoli, a construit case şi a plătit tratamente pentru bolnavi. Recent a deschis primul centru de psihoterapie din România unde totul e gratuit. Şi unde se întâmplă ceva unic în ţară - psihoterapie pentru persoanele care nu aud.

Gesturile care ne unesc şi ne salvează au adus zâmbete și speranță și pentru Ionuţ Merlă, un copil născut luptător, cu o malformaţie gravă care l-a împiedicat să alerge sau să se joace și va putea să își îndeplinească visul să poată merge, să fie independent şi să-şi construiască un viitor. 

 

Mariana Neculae, femeia care a construit din iubire un univers pentru tinerii cu retard, i-a învățat să fie independenți, să călătorească și să viseze a primit, la rândul ei, ajutor să ajute în continuare.

Tiberiu Antipa, abandonat la naştere într-un spital, crescut numai prin orfelinate, fără mentori sau oameni care să îl îmbrăţişeze a găsit singur forţa de a-şi schimba destinul. După care a decis că trebuie să îi ajute şi pe alţii, ca el. Singur a reuşit să construiască una dintre cele mai mari reţele ale binelui din România. Prin intermediul lui și al platformei ajuteu.ro, 1.700 de copii au primit daruri anul acesta.

Un om ca o lumină. Aşa îl descriu pe Alex Bobeş cei care-l cunosc. Şi de obicei îl cunosc în cele mai întunecate momente ale lor. Alex e salvarea persoanelor cu dizabilităţi. Le duce gratis către clinici şi spitale, le cară pe braţe dacă e nevoie şi e mereu deschis să le asculte povestea. Face asta de 9 ani, în memoria mamei sale și a primit ajutor să continue.

 

Rămas fără vedere la 17 ani, a deschis prima cafenea socială din Cluj. Și va continua să facă minuni pentru cei care îi calcă pragul după ce i s-a spus, și lui, Ajut eu!

Raluca Mariana Cozma a câștigat titlul de Directorul Anului 2023. A transformat şcoli care păreau să nu mai aibă niciun viitor. Şi a schimbat, în felul ăsta, viitorul multor generaţii de copii. E unul dintre profesorii A transformat şcoli care păreau să nu mai aibă niciun viitoracestei ţări care ajută România să crească mare şi educată. Platforma ajuteu.ro a făcut punte între dascălul cu viziune și oamenii care vor să ajute.

Lavinia Chiţu, singura din România care "traduce" muzica pe înţelesul celor care nu aud sau nu văd va putea și ea să ducă normalitatea mai departe.

Există oameni pentru care nu există "nu se poate". Marius Brăila s-a născut cu o afecţiune care teoretic l-ar fi ţinut toată viaţa într-un scaun cu rotile. Dar el a învins toate barierele şi prejudecăţile. Şi azi conduce maşina, schiază, aleargă şi urcă pe munte. Visul lui a prins glas şi aripi în campania Ajut eu - aici a vorbit pentru prima dată despre şcoala super-eroilor pe care vrea să o deschidă. Un loc unde copii cu dizabilităţi pot învăţa gratuit programare. Și visul lui e realitate!

Sunt doar o parte dintre cele 25 de poveşti, mii de mâini de ajutor întinse prin Campania „Ajut eu!”. Platforma ajuteu.ro rămâne o punte între românii care îndrăznesc să viseze și cei care vor să ajute. Ajut eu! Creatori de bine!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri