Jurnalul.ro Sport eXtrasport Alcaraz scapă de invazia albinelor la Indian Wells 

Alcaraz scapă de invazia albinelor la Indian Wells 

de Redacția Jurnalul    |   

Carlos Alcaraz a părut din nou în cea mai bună formă joi noaptea când a trecut de un roi de albine și de Alexander Zverev. Spaniolul a ajuns în semifinale la Indian Wells, unde pregătește o confruntare cu Jannik Sinner. Italianul s-a calificat și el joi, în dauna cehului Lehecka.

Alcaraz, numărul doi mondial, a profitat de întreruperea meciului cauzată de prezența unui roi de albine pe teren pentru a trece de Zverev cu 6-3, 6-1 în puțin peste 90 de minute. Spaniolul rămâne astfel în cursa pentru apărarea titlului câștigat anul trecut.

Zverev a avut o evoluție bună, dar jocul de pe tot terenul al lui Alcaraz a fost prea bun pentru neamț, spaniolul de 20 de ani reușind patru breakuri. Astfel, acesta ajunge la o serie de 10 victorii consecutive în deșertul californian.

„A fost ciudat, nu am mai văzut așa ceva la un meci de tenis", a declarat Alcaraz, dublu campion de turnee majore, despre invazia de albine, în timpul căreia a fost înțepat pe frunte înainte de a se pune la adăpost.

„Nu voi minți, mi-e puțin frică de albine. Odată ce meciul a reînceput, am reușit să mă țin departe de albine și să fac lucrurile pe care trebuia să le fac".

Mai devreme, italianul Sinner și-a continuat startul perfect de sezon trecând de Jiri Lehecka cu 6-3, 6-3 și îmbunătățindu-și recordul de victorii și înfrângeri din acest an la 16-0.

Sinner a controlat partida, polonezul având o singură șansă de break pe toată durata meciului, în condițiile în care a făcut nepermis de multe greșeli neforțate.

"Dimineața, a fost foarte, foarte vânt", a declarat Sinner în interviul de la marginea terenului.

"Primul set a fost greu de gestionat. El are un potențial uriaș, așa că am fost foarte conștient de fiecare punct pe care l-am făcut și, într-un fel, sunt pur și simplu fericit pentru că anul trecut am ajuns în semifinale, iar anul acesta am din nou șansa de a juca în semifinale într-unul dintre cele mai mari turnee pe care le avem de-a lungul întregului an."

Lehecka a ajuns în primul său sfert de finală la Masters 1000 cu victorii surprinzătoare în fața lui Andrey Rublev, al cincilea favorit, și Stefanos Tsitsipas, al 11-lea favorit, dar nu a avut răspunsuri pentru campionul de la Australian Open.

Al treilea favorit l-a pus rapid sub presiune pe adversarul său ceh, obținând primul break în al treilea game cu o lovitură puternică de dreapta, înainte de a închide setul cu un al doilea break.

A fost cam aceeași abordare și în cel de-al doilea, Sinner a făcut din nou break-ul timpuriu pentru a obține un avantaj de 3-1 și și-a păstrat serviciul în drumul spre a 19-a victorie consecutivă, inclusiv trei de la sfârșitul sezonului trecut.

Speranța locală Tommy Paul s-a calificat și el în semifinale, cu o victorie cu 6-2, 1-6, 6-3 în fața lui Casper Ruud, și îl va înfrunta pe vicecampionul de la Australian Open, Daniil Medvedev, care a trecut cu 7-5, 6-4 de Holger Rune, rămânând în cursa pentru primul său titlu al anului.
Medvedev și-a adjudecat un set inaugural cu unn joc de înaltă calitate și a revenit de la un break în cel de-al doilea set tensionat, în timpul căruia a fost lovit în corp de un rever al lui Rune la primul punct.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: carlos alcaraz indian wells
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri