Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE: Guvernul Iohannis-Orban a intrat în campanie! Alegerile, mai importante decât sănătatea românilor

ALDE: Guvernul Iohannis-Orban a intrat în campanie! Alegerile, mai importante decât sănătatea românilor

ALDE a atras atenția că „în plin scenariu roșu de pandemie, România rămâne fără Guvern, pentru că Guvernul e în campanie”. Guvernul Orban a fost mai preocupat de ședințele politice decât de luarea de măsuri pentru combaterea pandemiei în România.

 

„În ziua în care Capitala țării a trecut în scenariul roșu, rata de infectare trecând de 3 la mia de locuitori, Guvernul Orban a fost mai preocupat de ședințele politice, în loc să găsească timp pentru a lua măsuri pentru combaterea acestei situații.

Orban și gașca lui de miniștri iresponsabili au considerat că e prioritar să își valideze propriile candidaturi, în loc să se reunească de urgență într-o ședință în care să discute măsurile care se impun și pentru a le spune oamenilor ce e de făcut în perioada următoare.
Într-un moment în care numărul de infectări crește alarmant, Orban, Iohannis și miniștrii PNL sunt mai preocupați de alegeri. Nu e vorba doar de cinism, ci de ticăloșie! Nu poți să te gândești la alegeri în timp ce aproape 6000 de români au murit de coronavirus, iar peste 3000 de români zilnic se îmbolnăvesc.

Ce Guvern responsabil este acela care, în plină pandemie, merge în campanie? Premierul țării va fi în campanie, ministrul sănătății la fel, ministrul de interne și el, cel al finanțelor de asemenea. Adică, în plin scenariu roșu de pandemie, România rămâne fără Guvern, pentru că Guvernul e în campanie.

În același timp, decizia de a deveni candidați la alegerile parlamentare face ca, din acest moment, practic toți miniștrii – candidați să se afle într-un uriaș conflict de interese moral. Dacă ar avea vreo urmă de corectitudine, ar trebui să renunțe la atribuțiile lor. Cât de credibil să mai fie procesul electoral organizat de Guvernul PNL dacă toți cei care trebuie să decidă și supravegheze alegerile vor fi direct vizați de orice decizie?

Se dovedește acum că cea mai corectă soluție ar fi fost cea pe care ALDE a susținut-o, și anume aceea ca alegerile să fie organizate de un guvern de tranziție, tehnocrat eventual, care să aibă drept unic scop o buna gestionare a alegerilor.

Guvernul PNL nu vrea să guverneze în interesul românilor, vrea doar să dețină și să-și sporească puterea pentru propriul interes și interesul lui Iohannis de a avea puterea totală în următorii 4 ani!”

 

Subiecte în articol: ALDE ludovic orban alegeri parlamentare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri