Europarlamentarul Rovana Plumb, preşedinte al PSD Dâmboviţa, a declarat duminică, la Târgovişte, că a votat pentru un preşedinte care va lupta pentru fiecare român.
"Am votat pentru un om pe care îl cunosc şi despre care sunt sigură că va fi un preşedinte al dialogului, un preşedinte care va fi aproape de fiecare român, un preşedinte care va lupta pentru fiecare român, un preşedinte care va promova bunăstarea, un preşedinte care ne va reprezenta cu cinste oriunde în lume, un preşedinte demn", a spus Rovana Plumb.
Rovana Plumb a votat la Târgovişte, la secţia de la Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino.