Jurnalul.ro Ştiri Externe Votul s-a încheiat în Republica Moldova. Primele rezultate parțiale. Maia Sandu trece peste Alexandr Stoianoglo

Votul s-a încheiat în Republica Moldova. Primele rezultate parțiale. Maia Sandu trece peste Alexandr Stoianoglo

de Redacția Jurnalul    |   

Votul s-a încheiat în Republica Moldova după ce duminică au ieșit la urne aproape 1,7 milioane de cetățeni. Prezența la turul al doilea al alegerilor prezidențiale a fost de peste 54%, mai mult decât în primul tur.

Update Primele rezultate parțiale

Update Diferența dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo ajunge la aproape două procente, după ce au fost numărate deja peste 1,4 milioane de voturi, din cele aproape 1,7 milioane.

  • Maia Sandu: 51,8%
  • Alexandr Stoianoglo: 48,2%

UPDATE Maia Sandu este felicitată la sediul partidului PAS. Mulțimea scandează „Maia Sandu președinte!”.

Diferența dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo crește în continuare:

Maia Sandu: 51,12%

Alexandr Stoianoglo: 48,88%

Update Maia Sandu l-a depășit pe Alexandr Stoianoglo după numărarea a 93% din voturi, arată datele Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova.

Astfel, după numărarea a 93,33% din voturi, Maia Sandu avea 50,49%, iar Alexandr Stoianoglo a scăzut la 49,51%.

Inițial, la publicarea primelor rezultate parțiale, la numărarea a 77% dintre voturi, Stoianoglo avea 51.98%, iar Maia Sandu 48.03%.

Rezultatele finale vor fi anunțate luni, la ora 10.00.

Maia Sandu trece peste Alexandr Stoianoglo

Maia Sandu: 50,15%

Alexandr Stoianoglo: 49,85%

UPDATE Diferență de mai puțin de jumătate de procent între cei doi contracandidați.

Maia Sandu: 49,58%

Alexandr Stoianoglo: 50,42%

UPDATE Scade diferența dintre Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Maia Sandu: 48,42%

Alexandr Stoianoglo: 51,48%

UPDATE 22:05 Președintele Comisiei Electorale Centrale anunță primele rezultate parțiale la alegerile din R. Moldova. Acestea sunt procente după numărarea primelor voturi din secțiile mici.

UPDATE Maia Sandu, apel la cei din secții să fie atenți și să „numere corect voturile cetățenilor”

„Secțiile de vor s-au închis. Se mai votează în multe secții din afara țării”, a declarat la închiderea urnelor președinta Republicii Moldova Maia Sandu. Ea a făcut apel la cei din secții să fie atenți și să „numere corect voturile cetățenilor”.

„Secțiile de vot s-au închis în toată țara. Le mulțumesc tuturor oamenilor care au participat la vot din toate localitățile din țară. Le mulțumesc în special celor din Chișinău care au participat într-un număr mare astăzi la vot. Vreau să le mulțumesc și tinerilor, care au stabilit un record de participare la vot astăzi. Le mulțumesc cetățenilor noștri din afara țării care au dat dovadă de o mobilizare excepțională. În multe secții de vot din afara țarii continuă procesul de votare. Vă îndemn să mergeți la vot, cei care nu au reșit”, a spus Maia Sandu.

Ea i-a mulțumit lui Constantin Cojocari, care la 105 ani a mers de la Chișinău în localitatea de baștină ca să voteze.

„Fac un apel către toți lucrătorii din secțiile de votare, indiferent de candidatul pe care îl reprezintă, să fie atenți și să numere corect voturile cetățenilor”, a mai spus Maia Sandu.

„Fiecare alegător care a intrat în cabina de votare a scris un capitol pe destinul acestei țări. Așadar, începe numărarea voturilor, momentul adevărului în care fiecare vot capătă greutate și definește direcția noastră pe mai departe”, a spus și Alexandr Stoianoglo.

Potrivit jurnal.md, la ora 21.00 rata de participare la turul doi al alegerilor prezidențiale a fost de 53,9%. În total, la secțiile de votare s-au prezentat peste 1,6 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova.

Maia Sandu a fost votată în primul tur de peste 42 % din alegători, iar Alexandr Stoianoglo a luat 26 la sută din voturi.

(sursa: Mediafax)

UPDATE Secțiile de votare s-au închis

Secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis.

Prezența la vot, la ora 21.00, este de 54%. Au votat peste 1,68 milioane de cetățeni. Dintre aceștia, peste 313.000 au votat în diasporă.

Peste 300.000 de moldoveni au votat în secțiile din afara țării până la ora 20.00. Ministerul de Externe de la Chișinău spune că este un „record absolut”.

„Diaspora scrie istorie! Peste 300.000 de moldoveni din afara țării au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale, stabilind un record absolut! Mulțumim fiecăruia dintre voi pentru dedicarea și efortul depus pentru viitorul Republicii Moldova”, a scris pe Facebook Ministerul de Externe.

„Dragă diasporă, ești uimitoare! Vă rugăm, dragi moldoveni, să nu vă opriți din votat! În aceste ore se decide președintele țării”, a scris pe rețeaua de socializare Maia Sandu.

 

Prezenţa la vot la ora 20:00 era de 53,44% în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale

Peste 1,65 milioane de cetăţeni moldoveni au votat, duminică, până la ora 20:00, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, în care se confruntă preşedinta în exerciţiu, proeuropeana Maia Sandu, şi socialistul Alexandr Stoianoglo.

Potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală, până la ora 20:00 au votat 1.655.465 alegători, ceea ce înseamnă 53,44% din totalul alegătorilor înscrişi pe listele electorale.

Prezenţa la vot este mult mai bună decât în primul tur al prezidenţialelor. La ora 20:00, numărul votanţilor este cu aproximativ 150.000 de persoane mai mare decât era la aceeaşi oră, pe 20 octombrie.

Secţiile de votare rămân deschise până la ora 21:00.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri