Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTĂ ANM. Cod PORTOCALIU de ploi abundente, cod GALBEN de ninsori viscolite

ALERTĂ ANM. Cod PORTOCALIU de ploi abundente, cod GALBEN de ninsori viscolite

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteo cod portocaliu de vreme rea.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 25 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, polei și intensificări ale vântului.
Zone afectate: conform textului

      În intervalul menționat temporar vor fi precipitații moderate cantitativ în cea mai mare parte a țării. În zona montană înaltă, iar începând din seara zilei de sâmbătă (25 decembrie) și în cea mai mare parte a Moldovei vor fi ninsori și lapoviță, iar în celelalte regiuni mai ales ploi.
      Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) și luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crișana și nord-vestul Transilvaniei.
      Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h spulberând zăpada.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Fenomene vizate: ploi și ninsori însemnate cantitativ
Interval de valabilitate: 25 decembrie, ora 10:00 – 26 decembrie, ora 12:00
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat, în Banat, Crișana, iar pe arii restrânse în Transilvania și nord-vestul Olteniei va ploua însemnat cantitativ. În zona Carpaților Orientali și în nord-vestul Moldovei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantitățile de precipitații vor depăși 25...40 l/mp.

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: ploi abundente;
Interval de valabilitate: 25 decembrie, ora 10:00 – 26 decembrie, ora 12:00
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat, în Carpații Occidentali și în grupele vestice ale Carpaților Meridionali vor fi precipitații abundente. Vor fi ploi, care vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la altitudini de peste 1800 m vor predomina ninsorile. Cantitățile de apă vor depăși 40...50 l/mp și pe arii restrânse 70 l/mp.

 

Subiecte în articol: cod portocaliu viscol
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri