Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Florian Coldea, suspendat din funcţia de prim-adjunct al directorului SRI şi anchetat de o comisie specială

ALERTĂ - Florian Coldea, suspendat din funcţia de prim-adjunct al directorului SRI şi anchetat de o comisie specială

Florian Coledea a fost suspendat din funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, de Eduard Hellvig.

SRI publică un comuncat de presă unde explică motivele pentru care Coldea este suspendat din funcţia pe care o are în SRI.

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare,  directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

CITEŞTE ŞI: Sebastian Ghiță: Iohannis este ''prizonierul'' lui Coldea şi Kovesi. Îi este frică de dosare penale

Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.

CITEŞTE ŞI: Sebastian Ghiţă, noi dezvăluiri incendiare despre Victor Ponta: ”Florian Coldea i-a spus că-l va ARESTA”

Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate.

Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români."

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri