Jurnalul.ro Ştiri Justitie ALERTĂ - Laura Codruța Kovesi, acuzată de grave abateri disciplinare, de Inspecția Judiciară

ALERTĂ - Laura Codruța Kovesi, acuzată de grave abateri disciplinare, de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară o acuză pe Laura Codruța Kovesi de mai multe abateri disciplinare.

Inspecţia Judiciară (IJ) a exercitat acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi Marius Constantin Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, pentru săvârşirea unor abateri. 

Acţiunea a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea celor doi magistraţi. 

Potrivit unui comunicat de presă al IJ, în cazul lui Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la 'manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017. 

"În concret, procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare "cu miniştri", de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate", arată IJ. 

De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, precizează sursa citată. 

Totodată, acţiunea a vizat "atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii', constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat. 

IJ invocă şi "nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente", constând în aceea că "a încălcat cu ştiinţă dispoziţiile art. 7 lit. b din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.1643/C din 15.05.2015, publicat în Monitorul Oficial al României nr.350 din 21.05.2015, care se referă la atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi prevede că acesta: "urmăreşte repartizarea cauzelor sau, după caz, repartizează cauze în raport cu criterii obiective precum specializarea şi pregătirea procurorului, volumul de activitate, complexitatea şi operativitatea soluţionării cauzelor, conflictele de interese sau incompatibilităţile în exercitarea funcţiei", prin desemnarea în calitate de procuror de caz a unui magistrat care se află într-o vădită stare de incompatibilitate, mai arată comunicatul menţionat. 

În ceea ce îl priveşte pe Marius Constantin Iacob, IJ arată că acţiunea faţă de acesta a vizat "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa', constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65 alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală. 

Știre în curs de actualizare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri