Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi atenţionări Cod galben de ploi şi vijelii, prima valabilă marţi, până la ora 23:00, în 39 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, iar cea de-a doua până miercuri dimineaţă, în 16 judeţe.
Potrivit meteorologilor, pe durata zilei de marţi, în intervalul orar 12:00 - 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În acelaşi timp, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.
Totodată, în intervalul 18 iunie, ora 23:00 - 19 iunie, ora 10:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în nordul Munteniei, precum şi în Oltenia, vor mai fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi posibil grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.
De asemenea, până joi, 20 iunie, ora 23:00, va fi în vigoare o informare meteo de vreme instabilă în majoritatea regiunilor. Astfel, vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 - 40 l/mp.
Pe de altă parte, marţi, 18 iunie, disconfortul termic se va menţine ridicat în orele amiezii, pe arii restrânse în regiunile sudice-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi posibil depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionările şi informarea emisă marţi. AGERPRES