Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Alertă pe piața de cosmetice. 6 șampoane renumite sunt periculoase pentru sănătate

Alertă pe piața de cosmetice. 6 șampoane renumite sunt periculoase pentru sănătate

O alertă la nivel european a fost emisă cu privire la 6 șampoane de păr. Acestea reprezintă un pericol major pentru sănătate din cauza ingredientelor chimice pe care le conțin. Produsele sunt fabricate de companii cunoscute și au fost interzise în UE, anunță InfoCons.

Toate produsele identificate în sistemul european de alertă au un grad de risc direct pentru uz uman, iar acestea se află în magazinele din țările UE sau pot fi comandate online. 

6 șampoane interzise de la comercializare în UE

Schwarzkopf (Hair Repair capelli appesantiti)

Palmolive (Shampoo con perla e mandola)

Clear (250 ml), împotriva căderii părului la bărbați

Pantene (Nature fusion lisci vitality),

Elvive by L’OREAL PARIS, anti-mătreață, 50 ml

Kelemata (Shampoo delicato-250ml)

Acestea conțin substanțe chimice periculoase, respectiv:  2-(4-terț-butilbenzil) şi propionaldehidă (BMHCA), interzise în produsele cosmetice. BMHCA poate dăuna sistemului reproducător, sănătății fătului și poate provoca sensibilizarea pielii.

Numărul alertelor este în creștere la : produse chimice, articole pentru îngrijirea copilului și echipamente pentru copii, îmbrăcăminte, textile și articole de modă, echipamente de comunicații și media, produse pentru construcții, produse cosmetice, aparate și echipamente electrice, echipamente pentru medii explozive, mobilier, echipamente sportive / pentru activități recreative, bijuterii, accesorii de bucătărie/gătit, indicatoare cu laser, ascensoare, brichete, ghirlande luminoase, echipamente de iluminat, echipamente de protecție, jucării, papetărie și altele, transmite InfoCons. 

Substanțele 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), cunoscută și sub denumirea de Lyral, este interzisă în produsele cosmetice în UE. Începând cu august 2021, Lyral a fost interzisă din cauza potențialului său alergenic.

Decizia a fost luată de Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor (SCCS), care a concluzionat că această substanță poate provoca reacții alergice severe la unii indivizi. În urma acestor evaluări, Uniunea Europeană a actualizat Regulamentul privind produsele cosmetice (Regulamentul CE nr. 1223/2009) și a impus interzicerea utilizării Lyral și a altor ingrediente cu un risc alergic ridicat în produsele cosmetice, potrivit Antena3 CNN.

Subiecte în articol: sampon periculos cosmetice sanatate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri