Jurnalul.ro Ştiri Justitie UPDATE - ALERTĂ - Sevil Shhaideh, suspect într-un dosar intocmit de DNA

UPDATE - ALERTĂ - Sevil Shhaideh, suspect într-un dosar intocmit de DNA

UPDATE: Vicepremierul Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA. 

Știrea inițială: :Vice-premierul Sevil Shhaideh a fost citată, vineri dimineață, de procurorii DNA.

”Am fost chemată, am fost informată asupra calității procesuale din dosar, am calitate de suspect și mai multe detalii nu vă pot da, fiind o anchetă penală în curs. Mă prevalez de toate drepturile pe care le am ca să pot să analizez, împreună cu avocatul, toate datele și de ce sunt acuzată. Mai multe în acest moment nu vă pot declara.” a spus Sevil Shhaideh la ieșirea de la DNA. 

Vicepremierul Sevil Shhaideh nu a stat mai mult de jumătate de oră în sediul DNA, unde a spus că i s-a spus faptul că pe numele ei a început urmărirea penală.

Shhaideh, ministru al Dezvoltării, nu a dorit însă să spună despre ce dosar este vorba.

Știre în curs de actualizare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri