Derulat timp de 10 zile, exercițiul „Eagle Partner”, care a început lunea trecută, implică 85 de soldați americani și 175 de militari armeni și are ca scop pregătirea Armeniei pentru participarea la misiuni internaționale de menținere a păcii.
Deși de mică amploare, acest antrenament militar este cel mai recent exemplu dintr-o serie de „acțiuni neprietenoase”, consideră Ministerul rus de Externe, care a taxat imediat gestul de aparentă sfidare a aliatului său tradițional.
De altfel, Armenia a trimis de curând, pentru prima dată, ajutoare umanitare în Ucraina, iar parlamentul său urmează să ratifice Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, ceea ce înseamnă că autoritățile de la Erevan ar fi obligate să-l aresteze pe președintele rus, Vladimir Putin, dacă acesta ar pune piciorul în țara pe care Rusia o consideră de mult timp ca fiind în zona sa de influență.
Foarte probabil, Armenia cochetează acum cu noi parteneri internaționali, deoarece este frustrată că Rusia nu a putut sau nu a vrut să o apere de ceea ce armenii consideră a fi o agresiune din partea vecinilor din Azerbaidjan.
În același timp, noua orientare a Erevanului ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea Rusiei de a-și menține controlul asupra țărilor și conflictelor din fostul spațiu sovietic.
Nu întâmplător, premierul armean, Nikol Pașinian, a mărturisit recent că țara lui a început să guste „fructele amare” ale „greșelii strategice” de a încredința rușilor responsabilitatea aproape exclusivă pentru apărarea frontierelor sale.
„Arhitectura de securitate a Armeniei a fost legată în proporție de 99,999% de Rusia.”, a declarat el pentru ziarul italian „La Repubblica”, la începutul acestei luni. „Dar, astăzi, constatăm că Rusia însăși are nevoie de arme (...) Chiar dacă ar dori acest lucru, Federația Rusă nu poate satisface nevoile Armeniei.”, a continuat el.
Pe un butoi de pulbere
De când Pașinian a venit la putere, în 2018, pe fondul „Revoluției de catifea” - mișcare de protest îndreptată contra corupției persistente și a clientelismului din fosta republică sovietică - Armenia s-a confruntat cu tensiuni tot mai mari cu Azerbaidjanul.
Cel mai aprins focar este Nagorno-Karabah, regiune fără ieșire la mare din Munții Caucaz, care s-a aflat la baza a două războaie între vecini, în ultimele trei decenii, cel mai recent în 2020. Nagorno-Karabah este recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar locuitorii săi sunt în majoritate de etnie armeană.
Conflictul de 44 de zile din toamna anului 2020 a scos la suprafață inferioritatea militară a Armeniei. Azerbaidjanul, înarmat cu drone și avioane de luptă F-16 furnizate de către Turcia, a obținut o victorie zdrobitoare, revendicând aproximativ o treime din teritoriul Nagorno-Karabah, și a atacat și Armenia propriu-zisă.
Rusia a contribuit la încheierea războiului, prin negocierea unei încetări a focului. Acordul prevedea ca aproximativ 2.000 de forțe rusești de menținere a păcii să fie desfășurate în Nagorno-Karabah pentru a păzi coridorul Lachin, singurul drum care face legătura cu Armenia.
Trupele rusești de menținere a păcii nu au împiedicat însă armata azeră să stabilească un punct de control militar de-a lungul coridorului Lachin, oprind importul de alimente în enclavă. Azerbaidjanul a negat instaurarea unei blocade, în timp ce Rusia a respins acuzațiile de lipsă de reacție.
Moscova – un partener nesigur
Incapacitatea sau lipsa de voință a Rusiei de a interveni a făcut ca mulți membri ai guvernului armean să se simtă trădați, susține Vahram Ter-Matevosian, profesor asociat de politică externă la Universitatea Americană din Armenia, cu sediul în capitala Erevan.
„Armenia a investit 30 de ani din independența sa - aș spune chiar 200 de ani din istoria ei recentă - crezând cu tărie că, atunci când va veni timpul și când va fi nevoie, Rusia își va îndeplini obligațiile strategice și va apăra țara împotriva oricărei agresiuni străine. Acest lucru nu s-a întâmplat nici în 2020, nici în 2021, nici în 2022.”, a precizat el pentru CNN.
Această loialitate a venit cu multe costuri autoprovocate. „Armenia a făcut cam tot ceea ce a vrut Rusia, în ultimii 30 de ani.”, a mai remarcat Ter-Matevosian, inclusiv oprirea eforturilor sale de integrare europeană, în 2013, după ce Moscova și-a exprimat nemulțumirea în această privință.
După ce a făcut atât de mult timp jocul Kremlinului, Erevanul se aștepta ca Moscova să își respecte angajamentele de securitate, pe care rușii au promis să le ofere prin intermediul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, o alianță militară a statelor post-sovietice, din care Armenia face parte. În ultimii ani, însă, Erevanul a asistat la un șir de promisiuni încălcate.
„Rusia nu și-a respectat promisiunile de securizare a coridorului Lachin. Rusia nu a reușit să livreze armele pe care Armenia le-a cumpărat de la ruși. Rusia nu a reușit să limiteze comportamentul expansionist și agresiv al Azerbaidjanului împotriva Armeniei.”, afirmă Ter-Matevosian.
Ca răspuns, a adăugat el, Armenia a simțit că nu are altă opțiune decât să își diversifice orizontul de securitate.
Pro-Azerbaidjan?
Unii analiști ai fostului spațiu sovietic atribuie incapacitatea Rusiei de a respecta termenii armistițiului pe care l-a negociat faptului că Moscova a fost distrasă de invazia sa la scară largă în Ucraina.
Marie Dumoulin, director al programului „Wider Europe” din cadrul Consiliului European pentru Relații Externe, este însă de părere că situația a fost provocată, în parte, de încercarea Rusiei de a fi de partea Armeniei și Azerbaidjanului în același timp - o sarcină imposibilă, din cauza agresiunii continue a azerilor.
„De la războiul din 2020, Rusia a fost foarte reticentă în a alege între Armenia și Azerbaidjan, ceea ce a însemnat în mod concret că a ales Azerbaidjanul.”, a spus Dumoulin pentru CNN. „Este o atitudine pasivă. Această pasivitate în sine este însă o poziție extrem de pro-Azerbaidjan.”, a adăugat ea.
Dumoulin a subliniat, de asemenea, legăturile tot mai strânse dintre Moscova și Baku - stimulate de relația personală dintre Putin și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev - care ar fi putut acționa în detrimentul Erevanului.
„Nu cred că Pașinian este genul de lider care îi place lui Putin. El a fost adus la putere de o revoluție. El are acest discurs democratic, reformist, anticorupție. Aliev este mult mai mult genul de lider cu care Putin se poate înțelege.”, consideră Dumoulin.
Moscova ia foc
Cu siguranță, relațiile dintre Putin și Pașinian nu au devenit mai cordiale, în urma demersurilor Erevanului de a deveni parte a Statutului de la Roma al CPI, ceea ce ar oferi Armeniei un nou forum de atac împotriva Azerbaidjanului, în probleme legate de drepturile omului.
Armenia a semnat statutul în 1999, dar Curtea Constituțională a decis că acesta încalcă constituția țării - o decizie asupra căreia s-a revenit în martie, deschizând calea pentru o potențială ratificare.
Încercând să-și consolideze astfel securitatea față de Azerbaidjan, Armenia a adus Rusiei, fără să vrea, un afront dur, în condițiile în care CPI are un mandat de arestare în curs de executare pe numele lui Putin pentru un presupus plan de deportare a copiilor ucraineni.
Anunțul ulterior, cel al unor exerciții militare comune de antrenament cu SUA, a deteriorat și mai mult relațiile bilaterale. Potrivit jurnaliștilor americani de la „Politico”, Rusia l-a convocat cu câteva zile în urmă pe ambasadorul armean la Moscova pentru discuții „dificile”.
„Prin reacția sa, Rusia a dat acestui eveniment o importanță pe care nu o merită, având în vedere amploarea și scopul său. Este vorba de aproximativ 260 de persoane înarmate cu puști - nu cu armament greu -, care se adună în Armenia timp de nouă până la 10 zile, pentru a îmbunătăți ceea ce ei numesc «interoperabilitatea forțelor de menținere a păcii».”, afirmă Ter-Matevosian, scoțând în evidență rutina unor astfel de exerciții în întreaga lume.
„Rusia a reacționat în mod exagerat, punând la îndoială adevăratele obiective ale exercițiilor și considerând că în spatele acestora se află mâna NATO.”, mai spune el.
Diluarea influenței rusești
Este încă neclar dacă eforturile Armeniei de a crea noi parteneriate internaționale sunt motivate doar de încercările sale de a-și consolida securitatea sau dacă acestea constituie o apropiere de Occident într-un sens mai larg.
„Fiind un stat mic, este destul de riscant pentru Armenia să facă o întoarcere, un salt geopolitic mare. Cunoaștem riscurile pentru acest lucru.”, spune, tot pentru CNN, Anna Ohanian, expert în politica externă rusă și profesor la Colegiul Stonehill din Massachusetts.
Mai degrabă decât să încerce să taie complet legăturile cu Rusia, Armenia nu face decât să „dilueze” influența acesteia, susține Ohanian.
Dar, deși pașii făcuți până acum par modești, aceștia ar putea îndrepta Armenia pe o cale de pe care este greu să se întoarcă. „Dacă Putin s-ar trezi mâine și, dintr-o dată, ar începe să promoveze diferite tipuri de strategii politice - oferind unele garanții de securitate specifice - nu cred că politica externă a Armeniei s-ar recalibra înapoi.”, este de părere Ohanian.
„Dacă Rusia ar oferi un spectru complet de securitate pentru Armenia, acest lucru ar însemna o integrare mult mai profundă a țării în sfera neo-imperială a rușilor, similară cu cea a Belarusului”, o soartă pe care „Revoluția de catifea” din Armenia a anunțat că nu o va accepta, mai precizează ea.
Prinși la mijloc
Liderii Armeniei sunt conștienți de provocările care îi așteaptă. Vorbind pentru „La Repubblica”, Pașinian a declarat că se teme că țara sa ar putea rămâne blocată la mijloc, prinsă între Rusia și Occident.
„Țările occidentale sau experții califică Armenia ca fiind o țară prorusă. Pe de altă parte, multe cercuri din Rusia consideră Armenia prooccidentală.”, a mai spus el.
Nefiind capabilă să facă suficient pentru a mulțumi niciuna dintre părți, Armenia ar putea risca să le îndepărteze pe amândouă, rămânând astfel expusă.
Mulți din Erevan au început deja să se teamă de o potențială mustrare din partea Rusiei. Aceasta ar putea fi de natură economică, deoarece Rusia controlează secțiuni uriașe din economia Armeniei, de la telecomunicații, la energie.
Kremlinul a interzis importurile de lactate din Armenia în aprilie, aparent din cauza unor probleme veterinare nou-descoperite. Analiștii sugerează însă că aceasta este o pedeapsă pentru Erevan, ca urmare a ratificării CPI.
Ar putea fi însă vorba despre ceva mult mai rău. „Trebuie să ne amintim că Rusia are un potențial distructiv uriaș în regiune.”, afirmă Ter-Matevosian, referindu-se la baza militară importantă a Rusiei, de la nord de Erevan.
Pentru Ter-Matevosian, actualul guvern armean, ale cărui „rădăcini ideologice provin din valorile occidentale liberale”, a profitat de acest „moment oportun” pentru a pune în aplicare „unele dintre ideile, gândurile și convingerile sale, pe care le-a prețuit timp de mulți ani".
„Va reuși sau nu? Timpul va arăta acest lucru. Dar care va fi prețul acestei schimbări, al acestei diversificări? Asta este cea mai mare întrebare pe care mulți și-o pun în Armenia.”, adaugă el.