x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Derby în Superligă. FCSB-Dinamo, sâmbătă, de la ora 20.30. Măsurile anunțate de Jandarmerie

Derby în Superligă. FCSB-Dinamo, sâmbătă, de la ora 20.30. Măsurile anunțate de Jandarmerie

de Redacția Jurnalul    |    06 Dec 2025   •   13:00
Derby în Superligă. FCSB-Dinamo, sâmbătă, de la ora 20.30. Măsurile anunțate de Jandarmerie
Sursa foto: Hepta/FCSB-Dinamo, derby-ul fotbalului românesc, dă bătăi de cap Jandarmeriei

Este derby sâmbătă în Superligă. De la ora 20.30, Arena Națională găzduiește un nou episod din „Clasicul României”, FCSB-Dinamo. Jandarmeria anunță că 26 de suporteri gazdă și 31 de suporteri oaspeți se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal.

Arena Naţională, stadion inaugurat în 2011, va găzdui cel de-al 34-lea duel dintre cele două echipe în toate competiţiile, cei mai mulţi spectatori înregistrându-se pe 17 mai 2012 (49.759 spectatori, FCSB - Dinamo 3-2), scrie LPF în vancronica partidei.

În 18 octombrie 2025, Metaloglobus-FCSB 2-1, a fost singura înfrângere suferită de roș-albaștri în ultimele opt runde, în rest au cinci succese și două remize.

Patru victorii, patru rezultate de egalitate și doar o partidă pierdută (1-2 cu Oțelul) este palmaresul înregistrat de roș-albi în campionatul curent din postura de vizitatori.

Înaintea partidei de sâmbătă, Dinamo este pe locul 3 în clasament, cu 34 de puncte, iar FCSB pe 9, cu 24 de puncte.

Jandarmeria Capitalei a anunțat că va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei.

Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 18.30, doar pe baza biletelor sau invitațiilor puse la dispoziție de organizator, alături de un document de identitate în format fizic sau electronic. Accesul suporterilor echipei FCSB în complexul sportiv se va face prin bd. Basarabia și str. Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II și pentru Peluza II Sud, în timp ce accesul suporterilor echipei Dinamo se va face prin bd. Pierre de Coubertin, pentru Peluza I Nord.

„Din rațiuni de siguranță, recomandăm suporterilor oaspeți să nu poarte și să nu afișeze însemne ale echipei FC DINAMO 1948 BUCUREȘTI în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza I Nord, care este special destinată acestora”, transmit jandarmii.

Un număr de 26 de suporteri gazdă și 31 de suporteri oaspeți se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal, sens în care posibila lor încercare de a intra în incinta arenei sportive constituie infracțiune

Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de siguranță, Jandarmeria anunță că vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.

Tot sâmbătă, în Superligă, de la ora 17.00, este programată partida FK Csikszereda - FC Argeș.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: dinamo fcsb derby