Jurnalul.ro Ştiri Observator Alin Stoica anunță un nou centru de vaccinare, în cartierul Ferentari

Alin Stoica anunță un nou centru de vaccinare, în cartierul Ferentari

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că un nou centru de vaccinare ar putea fi deschis în cartierul Ferentari, în apropiere de piaţă, pentru a ajunge "mai aproape de oameni" şi pentru a fi atinsă ţinta de 20.000 de vaccinări pe zi, scrie AGERPRES.

"Un centru ar putea fi deschis şi în Sectorul 5. Avem capacitate suficientă cât să ajungem la ţintele de vaccinare pe care ni le propunem aici în Bucureşti, dar în acelaşi timp trebuie să ajungem şi aproape de oameni şi atunci ne concentrăm pe deschiderea de centre în cartiere, cât mai aproape oameni. În Sectorul 5, în cartierul Ferentari, aproape de Piaţa Ferentari, preconizăm că se va deschide un centru, nu drive-through, mai mic. Noi ne-am propus o ţintă de vaccinări, aproximativ 20.000 de vaccinări zilnice, în aşa fel până în august să depăşim 50% vaccinare cu ambele doze", a afirmat vineri prefectul Capitalei, la Antena 3, la deschiderea celui de-al patrulea centru de vaccinare drive-thru din Bucureşti, în parcarea Cora Pantelimon.

Alin Stoica a menţionat că acest centru a fost deschis prin "efortul de echipă al instituţiilor statului şi al companiilor private".

Primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, a explicat că a urgentat deschiderea unui centru de vaccinare drive-thru în parcarea Cora Pantelimon pentru că s-a dovedit un "model atractiv pentru români".

"Ne-am dorit să oferim accesul rapid şi facil la imunizare tuturor persoanelor dornice să se vaccineze - bucureşteni, persoane din zonele limitrofe sau în tranzit prin Bucureşti. Este o formulă simplă şi practică - direct din maşină, doar cu buletinul, fără programare în platformă, fără zile de aşteptare. Dacă simplificarea procesului, accesul rapid şi proximitatea sunt soluţii de creştere a ratei de imunizare, atunci tot efortul nostru s-a meritat", a scris Mihaiu pe Facebook.

Viceprimarul Sectorului 2 Alexandra Chirilă i-a îndemnat, într-o postare live pe Facebook, pe cei interesaţi, să se vaccineze fără programare.

"Durează 5 minute şi apoi un sfert de oră post-vaccinare. După 20 de minute sunteţi vaccinaţi şi ne apropiem cu încă o persoană de finalul pandemiei. Aşa că, vă aşteptăm la Cora Pantelimon", a spus Alexandra Chirilă.

Centrul drive-thru care s-a deschis vineri are programul zilnic între orele 8,00-20,00 şi o capacitate de 800-1.000 de persoane vaccinate pe zi (4 fluxuri). Vaccinul folosit este cel produs de compania Pfizer BionTech. 

Subiecte în articol: Alin Stoica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri