Preşedinta PNL, Alina Gorghiu, a făcut, miercuri seara, în cadrul unei conferinţe de presă la Slănic Moldova, un apel către PSD să renunţe la orice fel de încercare "de a murdări" atmosfera ceremoniilor de 1 Decembrie programate în Bucureşti.
"Înţeleg să sunt plănuite, în ciuda afirmaţiilor liniştitoare ale liderilor PSD, huiduieli, manifestări, injurii şi alte tipuri de comportament care nu ar trebui să-şi aibă locul de Ziua Naţională a României. Îi rog să nu importe modelul Pandele, combatantul din benzinărie la Bucureşti. Sper că mâine va fi o zi specială pentru toţi românii, o zi cu privirea îndreptată spre unitate şi viitor prosper", a precizat Alina Gorghiu.
Preşedintele PNL a reiterat, apoi, afirmaţiile anterioare potrivit cărora "ziua de 1 Decembrie nu poate fi una care să-i sărbătorească pe cei corupţi, ori pe cei care nu au integritate".
"De Ziua Naţională avem obligaţia foarte clară să-i cinstim pe eroi şi pe cei care au făcut Marea Unire, nu să dăm atenţie celor care au probleme cu legea", a mai spus Alina Gorghiu.
În context, preşedintele PNL a catalogat drept "falsă indignare poziţia afişată de doamna Firea de câteva zile încoace, după ce chiar primise invitaţia de a participa la parada militară de 1 Decembrie".
"Doamna Firea îndeplineşte o sarcină de la şeful de partid, Liviu Dragnea. Are sarcină de a se indigna pentru a acoperi ruşinea pe care o au cei de la PSD pentru că nu pot fi prezenţi la aceste evenimente de 1 Decembrie. Cred, însă, că de 1 Decembrie suntem obligaţi ca, în calitate de oameni politici, să dăm un mesaj de unitate, dar şi unul de integritate. Asta înseamnă că de Ziua Naţională ar trebui să ne concentrăm pe moştenirea istorică a aceste sărbători şi pe efortul fiecăruia de a face din România o ţară mai bună", a subliniat Alina Gorghiu. www.agerpres.ro