Israelul l-a convocat duminică pe ambasadorul Iordaniei după ce un ministru iordanian a fost văzut trecând peste o imagine cu drapelul israelian aflată pe pardoseala de la intrarea în sediul central al sindicatelor din Amman.
Ministrul Informaţiilor Jumana Ghunaimat a fost fotografiată trecând peste imaginea cu steagul israelian la începutul acestei săptămâni, în timp ce se deplasa spre o întrevedere.
Fotografia prezintă imaginea cu steagul pe care se află urme negre de paşi, imaginea fiind pe pardoseală la intrarea în clădire.
Ministerul de Externe al Israelului consideră incidentul "dur" şi a depus o plângere în această privinţă la ambasadorul interimar al Iordaniei în Israel. Ambasadorul Mohamed Hamid a fost convocat la minister pentru a clarifica această chestiune.
Israelul şi Iordania au relaţii diplomatice de la semnarea unui tratat de pace în 1994.
AGERPRES