Jurnalul.ro Ştiri Observator Criza din sănătate se adâncește. Ambulanțierii ies marți în stradă și vor picheta instituțiile cheie din Capitală!

Criza din sănătate se adâncește. Ambulanțierii ies marți în stradă și vor picheta instituțiile cheie din Capitală!

de Alice Petrescu    |   

Angajații serviciilor de ambulanță vor ieși marți în stradă în semn de protest față de  lipsa de reacție a premierului la memoriul înaintat de FNSAR în data de 30 mai, prin care au fost prezentate problemele cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanță, solicitând o întâlnire pe aceste subiecte.

De asemenea, tot de marți  toate ambulanțele operative din serviciile publice de Ambulanță vor afișa vizibil mesajul „Protest național”, scrie BNS pe pagina de Facebook.

„Refuzul <Șefului DSU>, care este și președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic dr. Raed Arafat, de a convoca ședințe CIMST pe parcursul anului 2022, fapt care arată că de la începutul lunii aprilie 2022 nu au mai fost convocate ședințe CIMST, deși regulamentul stabilește clar că, ședințele CIMST se convoacă lunar sau ori de căte ori situația impune. Lipsa acestor ședințe a dus la lipsa de consultare, de transparență și lipsa de decizii care au afectat serviciile de ambulanță privind dezvoltarea și organizarea”, este o altă nemulțumire a sindicaliștilor.

Aceștia acuză „sabotarea Serviciilor Publice de Ambulanță (...) prin neimplicare în cursul anului privind încheierea Contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-Cadru pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4x4 și 4x2 pentru echipaj medical de urgență și a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care, Serviciile Publice de Ambulanță se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din Serviciilor Publice de Ambulanță, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale”.

De la ora 10.00 la 12.00, sindicaliștii vor picheta sediul Departamentului pentru Situații de Urgență, intre 12.00 și 12.30 va avea loc un marș din Piața Revoluției în Piața Victoriei, iar apoi, până la ora 14.00, va avea loc pichetarea Guvernului României.

De asemenea, printre altele, sindicaliștii cer corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii și nu numai, cât și crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanță în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării.

„În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Național Sindical și FNSAR la discuții, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunța la marșul sindical și pichetarea Guvernului”, arată BNS.

Subiecte în articol: ambulantieri protest
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri