Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi anti-ambrozie

Amenzi anti-ambrozie

de Monica Cosac    |   

Administratorii de terenuri din Bucureşti pot primi amenzi de până la 5.000 de lei dacă nu distrug ambrozia crescută pe proprietăţile lor, se arată într-un proiect de hotărâre aprobat, ieri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Potrivit hotărârii consilierilor genelari, se interzice, însă, utilizarea erbicidelor, având în vedere că lucrările pentru distrugerea ei se vor face în mediul urban. În zonele locuite se recomandă ca ambrozia să fie combătută prin metode mecanice (cosirea repetată).

Astfel, în cazul nerespectării prevederilor hotărârii, administratorii de terenuri persoane fizice vor primi o amendă cuprinsă între 500 şi 2.000 de lei, iar cele juridice, între 2.500 şi 5.000 de lei. Amenzile se aplică atât în cazul în care administratorii terenurilor nu distrug ambrozia, cât şi în cazul în care folosesc erbicide în acest scop.

Ambrozia este o plantă care creşte în grădini şi culturi agricole, pe marginea drumurilor, ruine sau în locuri lăsate în paragină şi poate afecta sănătatea oamenilor, polenul acesteia fiind puternic alergen.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri