Poliţiştii au aplicat, în weekendul de Florii, aproape 25.000 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 9.000.000 de lei, şi au reţinut peste 1.000 de permise de conducere, în cadrul acţiunilor pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea producerii de evenimente negative.
"Pe lângă activităţile desfăşurate în mod curent, au fost organizate 1.599 acţiuni şi controale, fiind depistate de poliţişti 38 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 36 la nivel naţional şi două la nivel internaţional", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis luni Agerpres.
În urma acţiunilor, poliţiştii au aplicat 24.767 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.172.056 lei, dintre care 3.416 prevăzute de Legea nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 841 prevăzute de Legea nr. 12/1990 referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
"Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 19.223 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 5.849.536 de lei. Din totalul sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, 169 au fost pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, 7.173 pentru viteză excesivă, iar 11.881 pentru alte abateri la regulile de circulaţie", se arată în comunicat.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 1.312 permise de conducere, dintre care 169 pentru consum de alcool, 395 pentru viteză şi 748 pentru alte abateri, fiind retrase şi 380 de certificate de înmatriculare.