Jurnalul.ro Ştiri Externe Amenzi de 259 milioane de dolari pentru ''informaţii interzise'', în Rusia

Amenzi de 259 milioane de dolari pentru ''informaţii interzise'', în Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

Tribunalele ruseşti au examinat 49 de cazuri în cursul anului 2022 pentru refuzul de a şterge informaţii interzise pe internet şi au impus amenzi în valoare de 21,12 miliarde de ruble (259,3 milioane de dolari), potrivit statisticilor publicate duminică de Departamentul Juridic al Curţii Supreme din Rusia, transmite EFE.

Printre cele mai amendate companii s-a numărat gigantul informatic Google, proprietar al YouTube, împotriva căruia au fost deschise 18 procese.

În plus, au mai fost aplicate amenzi contra Meta, catalogată drept extremistă în Rusia pentru că a permis postări de ură împotriva acestei ţări după începerea campaniei Moscovei în Ucraina, precum şi contra altor resurse precum Wikipedia, Twitter sau Twitch.

Potrivit lui Vadim Subbotin, director adjunct al Roskomnadzor, autoritatea rusă de reglementare a comunicaţiilor, Google, Facebook şi Twitter au refuzat să elimine aproximativ 5.500 de materiale cu informaţii interzise în Rusia.

În total, anul trecut au fost deschise 130 de cauze de acest tip, din care au fost examinate 49, trei au fost închise, două au fost trimise înapoi pentru rectificarea protocoalelor şi s-au întors la instanţe, în timp ce în 42 de cazuri tribunalele au pronunţat hotărâri.

Dintre acestea, 40 se refereau la persoane juridice iar două la funcţionari.

În patru cazuri, instanţele s-au limitat la un avertisment, dar în celelalte 38 au fost aplicate amenzi.

Din totalul amenzilor, justiţia rusă a primit 1,508 miliarde de ruble (18,5 milioane de dolari).

Rusia a aprobat în decembrie 2020 o lege care prevede responsabilităţi administrative împotriva companiilor care publică informaţii interzise, cum ar fi pornografie infantilă, instrucţiuni de fabricare a explozibililor, apeluri la proteste ale opoziţiei şi, mai recent, acţiunile armatei ruse în Ucraina.

Subiecte în articol: amenzi Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri