Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi URIAȘE pentru abandonarea animalelor. Două persoane din Bacău au fost sancționate cu 8.000 de lei

Amenzi URIAȘE pentru abandonarea animalelor. Două persoane din Bacău au fost sancționate cu 8.000 de lei

de Redacția Jurnalul    |   

Proprietarii de câini riscă amenzi mari dacă își abandonează patrupezii. Astfel că două persoane din Bacău au fost sancționate după ce și-au lăsat animalul pe câmp.

În ziua de 25 aprilie 2023, Asociația pentru Protecția Animalelor Bacău s-a sesizat din oficiu după ce au circulat imagini online cu doi bărbați care au scos un câine din mașină și l-au abandonat pe un teren viran. Incidentul a avut loc în comuna Racova, scrie dcnews.ro.

Autoritățile au aplicat astfel Legea 205/2004 cu privire la protecția animalelor, și le-au dat celor doi localnici o amendă de 8.000 de lei. 

„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, privind abandonarea unui câine pe raza comunei Racova, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bacău s-au sesizat din oficiu, stabilind faptul că, la data de 25 aprilie a. c., două persoane ar fi abandonat, dintr-un autovehicul, un câine, pe raza comunei Racova. În urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză şi sancţionate contravenţional conform Legii 205/2004, privind protecţia animalelor, cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei”, a transmis Poliţia Judeţeană Bacău.

Câinele a fost preluat de o fundație din Bacău. 

Abandonarea animalelor se sancționează cu amenzi de până la 12.000 de lei. 

Dacă sunteți martorul abandonului sau maltratării unui animal, sunați la 112. Veți face apoi o plângere scrisă la DSVSA, la care veți primi răspun în 30 de zile lucrătoare.

Subiecte în articol: amenzi caine
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri