Jurnalul.ro Ştiri Politică Amintiri din Epoca de Aur. Primarii eterni ai României

Amintiri din Epoca de Aur. Primarii eterni ai României

de Marius Gîrlașiu    |   

La 26 de ani de la căderea comunismului, în România zilelor noastre există localităţi în care Revoluţia pare că nici n-a existat. În ţară încă mai avem comune şi oraşe în care edilii domnesc de pe vremea tovarăşului suprem şi a “societăţii multilateral dezvoltate”. Primarii eterni ai României se regăsesc şi în marile oraşe şi se pregătesc să candideze pentru un nou mandat.

 

În comuna Doiceşti din Dâmboviţa, primarul Mircea Ismail (PSD) conduce neîntrerupt încă din 16 martie 1982. Edilul a fost ales pentru prima oară de săteni pe vremea în care România era Republică Socialistă iar premierul în funcţie, Ilie Verdeţ, urma să fie înlocuit de Constantin Dăscălescu. Şi lumea arăta cu totul altfel acum 34 de ani. Republicanul Ronald Reagan era preşedintele Statelor Unite, Germania de azi era împărţită în două state distincte, zidul Berlinului nu căzuse încă, iar Uniunea Sovietică era condusă de temutul Leonid Brejnev. Aproape de 70 de ani, primarul din Doiceşti a câştigat mai mereu într-un singur tur, chiar şi atunci când legea prevederea două tururi de scrutin pentru alegerile locale. Acum 16 ani de exemplu, la localele din anul 2000, social-democratul Ismail a câştigat cu peste 71% din voturi încă din primul tur. În comuna Boldu din Buzău, primarul este acelaşi din 1990. Fost profesor de franceză, Marian Mărgărit a câştigat întotdeauna într-un singur tur, iar la alegerile din 2010 a câştigat primăria cu 93% din voturi. Anul acesta, fiul său a cântat în semifinala naţională a concursului Eurovision. Talentul muzical l-a moştenit de la tatăl său fost trubadur în cenaclul Flacăra. De 26 de ani conduce şi primarul comunei Bozieni din judeţul Neamţ, Doinel Grumezescu, ales imediat după Revoluţie. Anul acesta, edilul va candida pentru un nou mandat. “Pe 11 ianuarie 1990, Frontul Salvării Naţionale Bozieni a desemnat primarul interimar, în persoana mea, pentru a duce mai departe destinele locuitorilor comunei”, îşi aminteşte edilul.

La oraş, ca la sat

Trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, primarul din Piteşti, social-democratul Tudor Pendiuc, este cel mai vechi primar de municipiu din România. Pendiuc conduce oraşul marelui Dobrin încă din 1992, iar săptămâna trecută şi-a anunţat candidatura pentru al şaptelea mandat. După 24 de ani, edilul va candida ca independent, asta pentru că PSD a decis să-l arunce în luptă pe viceprimarul Cornel Ionică. Pendiuc n-ar fi îndeplinit oricum criteriile de integritate după ce a executat nouă luni de arest preventiv într-un dosar de corupţie în legătură cu încheierea unui contract ilegal privind transportul public local. Arestat pe 7 noiembrie 2014, Pendiuc a simţit aerul libertăţii sub control judiciar abia în august anul trecut, însă asta nu l-a oprit să candideze pentru un nou mandat. Acum patru ani, la “aniversarea” a două decenii în funcţie, în cinstea lui Pendiuc s-a lansat şi un volum cu nume sugestiv: “O carte de suflet pentru Tudor Pendiuc – 20 de ani primar, 20 de ani împreună cu piteştenii”. Din categoria primarilor eterni ai marilor oraşe face parte şi liberalul Dorin Florea, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Edilul din Târgu-Mureş este în funcţie de 16 ani, fiind ales în anul 2000 din partea PNŢCD. Săptămâna trecută, Florea şi-a lansat candidatura pentru al cincilea mandat, în aceeaşi zi în care procurorii DNA au deschis pe numele său un nou dosar penal. Anul acesta, Florea va candida “ca independent”, aşa cum a mai făcut-o şi în 2004, pentru a evita criteriile de integritate impuse de PNL. Liberalii şi-au anunţat însă sprijinul total pentru “independentul” Florea. “Candidez independent, pentru a respecta pe toată lumea, și mai ales criteriile de integritate la care s-au angajat unele formațiuni. Rămâne ca faptele să dovedească ce am făcut pentru oraș”, a recunoscut liberalul.

După 20 de ani de “Glorie”

Luna trecută, Curtea de Apel Braşov i-a curmat “cariera” şi edilului buzoian Constantin Boşcodeală, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea ocupării funcţiei de primar timp de cinci ani în dosarul finanţării echipei de fotbal Gloria. Primarul Boşcodeală conducea Buzăul de 20 de ani, încă din martie 1996 când a fost ales pentru prima dată din partea Partidului Democrat. Anul trecut, Boşcodeală a apărut într-un filmuleţ pe internet întreţinând raporturi sexuale cu două tinere într-un hotel din Bucureşti

Un sfert de secol de domnie

Şi în Covasna există primari vechi de peste un sfert de secol. Unul dintre ei este edilul comunei Barcani, Gheorghe Marin. Primarul şi-a început cariera în 1976 pe funcţia de contabil-şef, iar din 1990 a devenit primar. Anul acesta, edilul va candida pentru un nou mandat, dar spune că ar fi ultimul înainte de pensionare. În judeţ mai există doi primari aleşi în 1990 din partea UDMR, în comunele Bodoc şi Cernat, iar cel mai probabil aceştia vor candida din nou la alegerile din iunie.

 

Marian Vanghelie şi Neculai Onţanu au fost aleşi primari de sector în acum 16 ani, dar şi-au încheiat mandatele din cauza dosarelor DNA. Vanghelie ar urma să candideze pentru un nou mandat în iunie

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri