1. Hocus-pocus în buletin
Născută într-o zi de 25 martie (1942) la Timișoara, Otilia Valeria Coman (prin căsătorie, Rusan) a știut încă de când a murmurat primele cuvinte că menirea ei în lume este poezia, catalizatorul compasiunii. „Nu mi-a spus nimeni, niciodată, Otilia Valeria. Acasă şi la şcoală mi se spunea Doina (chiar şi Diploma de Maturitate a fost scrisă iniţial pe numele Doina Coman şi a trebuit apoi anulată şi refăcută), iar apoi Otilia Valeria Rusan era un nume doar pentru biletele de avion și semnăturile pe acte”. Interesant, nu? „Dincolo de asta însă, mi-e destul de greu să-mi despart viaţa de destinul de scriitor, pe de o parte pentru că suprapunerea celor două a început de foarte devreme, pe de altă parte, tot ce am trăit a avut tendinţa să treacă în literatură. Nimic din ceea ce am scris nu a fost fără legătură cu viaţa mea”, devoala Ana Blandiana într-un dialog publicat de revista de cultură Caiete critice.
2. Marele regret
„Am primit atâtea daruri şi noroace, încât nu aş îndrăzni să cer să fiu scutită de partea de suferinţă şi nenoroc. În ceea ce priveşte destinul literar, aş da orice să pot schimba un singur lucru - am mai spus-o - aş vrea să fi debutat cu cel de-al doilea volum” - Ana Blandiana.
3. Chestiunea urmașilor
A identificat poeta vreun urmaș al Anei Blandiana printre tinerii de astăzi? „Nu, şi sper să nu existe. Poeţii trebuie să aibă cititori, nu urmaşi. Pentru a fi adevăraţi, ei trebuie să fie unici, dar nu în sensul că trebuie să fie originali prin formă, ci în sensul că trebuie să exprime o autenticitate atât de personală încât să nu mai fi existat până la ei așa ceva”.
4. Sexul tare, sexul slab
Care ar fi deosebirile dintre o femeie-intelectual și un bărbat-intelectual? Sunt anumite specii literare care se potrivesc mai ales sexului slab sau altele care vin mănușă sexului tare? Sau n-are nicio relevanță acest aspect? Ana Blandiana e promptă: „N-are nicio relevanţă. Sau nu sunt eu în stare să descopăr niciuna. De altfel, faptul că unul dintre cei mai importanți romancieri ai literaturii române se numeşte Hortensia Papadat-Bengescu spune totul în această privinţă”.
5. Lideri cu capete prea „grele”
Ce trebuie să se schimbe din temelii pentru ca Educația și Cultura să se numere printre prioritățile politicienilor noștri? Se va întâmpla vreodată acest lucru? „Trebuie să se schimbe materia primă din care sunt făcuţi politicienii - apreciază Ana Blandiana. Atât timp cât ei înşişi nu sunt nici educaţi, nici culţi, n-au cum să înțeleagă necesitatea acestor priorităţi. Iar acest lucru se va întâmpla atunci când, pe de o parte, va creşte nivelul de educaţie şi de cultură al celor care aleg, iar pe de altă parte selecţia nu va mai fi determinată de mecanismele corupţiei”.
6. Paradoxul analfabeților milionari
În jur de de 54% din tinerii României sunt categorisiți drept „analfabeți funcționali”. Sunt în stare să scrie și să citească, dar, se pare, nu înțeleg mare lucru din aceste îndeletniciri. Raport exagerat sau dură realitate? „N-ar avea nimeni interesul să îl exagereze - consideră Ana Blandiana. În ultimul sfert de secol nivelul școlii româneşti a scăzut catastrofal. Şi asta pentru că oamenii - părinţi, elevi, profesori - au descoperit cu uimire că un analfabet poate fi milionar sau senator, iar un intelectual poate fi şomer. Cultura generală nu mai reprezintă o prioritate și nici un interes. Profesorii au devenit din apostoli, luptători pentru mărirea salariilor, iar elevii au învăţat să-şi cumpere profesorii, în timp ce politicienii sunt prea ocupaţi cu spolierea statului pentru a se mai ocupa de domenii precum învăţământul, din care nu se poate obţine un profit imediat”. Nimic mai adevărat!
7. Instalatorul plătit cu cărți
Suntem pe ultimul loc în Europa la achiziția de carte, românul nu cumpără cărți. Care ar fi mecanismul acestui eșec, care ar fi explicațiile? Ana Blandiana: „În schimb suntem pe unul din primele locuri la sărăcie. Sărăcia şi scăderea respectului pentru cultură sunt două dintre explicaţii. Dintre ele însă accentul cade pe cea de a doua, pentru că săraci eram şi înainte de ’89, chiar mult mai săraci, şi totuşi orice apartament de bloc avea printre mobile rafturile pline de cărţi ale unei biblioteci. Îmi amintesc un instalator care, pentru o reparaţie, ne-a cerut, soţului meu şi mie, câte o carte în două exemplare. «De ce în două exemplare?», am întrebat noi, iar el a răspuns «pentru că am doi copii şi trebuie să îi las fiecăruia câte o bibliotecă». Astăzi, dacă priviţi reclamele pentru amenajarea unui apartament, veţi vedea că obiectul bibliotecii a dispărut dintre mobile”.
8. Stânjeneli în Academie
Ana Blandiana este membră a Academiei Române, o onoare la care mulți intelectuali doar visează. Ce rol are Academia în societatea românească? Este implicat suficient intelectualul nostru în treburile cetății? „Eu nu am visat niciodată la onoarea de a fi academician şi nu m-am obişnuit încă, mă simt stingheră - a dezvăluit Ana Blandiana. Poate şi pentru că ţinuta de academician pare să presupună un fel de solemnitate care nu numai că îmi lipseşte, dar mă şi sperie, mă tem că mi-ar putea stânjeni reacţiile, libertatea de mişcare. Am fost întotdeauna convinsă că intelectualul care este indiferent la binele public şi nu se implică singur în treburile cetăţii, devine fără să vrea şi chiar fără să ştie un obiect al manipulării celor pentru care cetatea nu este decât locul de exersare a unor interese de cea mai joasă speţă. În ceea ce priveşte Academia, cu riscul de a fi considerată din nou naivă (ceea ce, de altfel, mă umple de mândrie), în visul meu Academia ar trebui să fie cea mai înaltă voce a societăţii civile”.
Despre manipulare
Ce rol a jucat și mai joacă manipularea maselor în România? Ana Blandiana, scurt și la obiect: „Un rol important, având la dispoziţie atât diabolicul instrumentar al comunismului, cât şi lipsa de scrupule a capitalismului sălbatic”.
Românii și democrația
Ce înseamnă democrația? Au înțeles românii, cu adevărat, democrația? „Atunci când nu există, în dictaturi, democraţia este un ideal - opinează Ana Blandiana. Atunci când există, ea devine un instrument, un instrument cu ajutorul căruia pot fi înfăptuite lucruri minunate sau dezastre. Ea rămâne un ideal în măsura în care realizează şi respectă statul de drept”.
Rostul poeziei
„Ați văzut vreodată ochii unui copil bolnav? Gravitatea, tristețea, nemărginita uimire în fața durerii care se citește acolo? Asta este ceea ce am vrut întotdeauna să exprim în poezie”. Frumos spus, stimată doamnă, mulțumim.
80 de ani împlinește astăzi poeta Ana Blandiana
„Se vorbește atât de mult, încât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea”, Ana Blandiana