Jurnalul.ro Sport Sporturi Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Charleston

Ana Bogdan, învinsă în primul tur la Charleston

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko, în două seturi, cu 6-4, 6-2, luni, în prima rundă a turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), care se joacă pe zgură şi e dotat cu premii totale de 710.900 dolari.

Ana Bogdan (24 ani, 119 WTA), venită din calificări, a cedat după o oră şi 14 minute în faţa unei adversare mai bine cotate, Ostapenko (19 ani) ocupând locul 66 în ierarhia mondială.

Românca a avut 3-1 în primul set, dar apoi au urmat patru ghemuri la rând ale balticei (5-3), Ostapenko luând primul set cu 6-4. În setul secund, Ana Bogdan a condus cu 1-0 şi a avut trei mingi de break, pentru 2-0, însă nu a fructificat niciuna. Românca a mai condus cu 2-1, dar la 2-2 a urmat un ghem foarte lung, de aproape un sfert de oră, cedat în cele din urmă de reprezentanta noastră pe propriul serviciu, iar apoi Ostapenko nu a mai întâmpinat rezistenţă, câştigând setul cu 6-2 şi meciul.

Ana Bogdan va primi pentru participare un cec de 2.434 dolari şi 25 de puncte WTA.

Irina Begu (26 ani, 33 WTA) este a zecea favorită a turneului şi va juca în primul tur cu Cagla Buyukakcay (Turcia, 27 ani, 108 WTA). La dublu, Begu va face pereche cu germanca Laura Siegemund, urmând să joace în prima rundă cu cuplul Raquel Atawo (SUA)/Jelena Ostapenko (Letonia).
www.agerpres.ro

Subiecte în articol: Ana Bogdan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri