Ana-Maria Negrilă este una dintre puținele scriitoare de SF din România și câștigătoare a numeroase premii. A publicat cinci volume de proză, dintre care, cel mai cunoscut este romanul Împăratul ghețurilor (premiul Vladimir Colin, 2008) care urmează să apară în toamna aceasta într-o nouă ediție în Ungaria, la editura Metropolis Media. A publicat și în numeroase antologii printre care New Weird (ed. Ann & Jeff Vandermeer), unde povestirea sa De acum și până-n noapte s-a regăsit alături de proze semnate de M. John Harrison, China Mieville, Clive Barker, Michael Moorcock și alții.
De ce se apucă oamenii de scris, cum devin scriitori, ce îi mână pe ei în lupta cu literele?
Greu de spus, dar probabil că este vorba despre un talent, cum este și cel de pictor, care îi îndeamnă pe unii să se așeze la masă și să scrie în loc să facă altceva. Scriitorii sunt și cititori, sau în primul rând cititori, apoi descoperă că doresc și ei să pună într-o formă lucrurile pe care le au în minte. Nu e un talent care se descoperă prea devreme, doar trebuie întâi să învățăm să scriem și să citim, nu ca la pictori care probabil că își uimesc rudele încă din copilărie cu ce pot ei să deseneze când colegii de grădiniță de abia țin creionul în mână sau cu cântăreții, care iar uimesc prin vocea lor de la o vârstă fragedă. Scriitorii sunt mai timizi, se descoperă ceva mai târziu, prin școală, când profesorii le spun: Interesant ce-ai scris tu acolo, dar nu trebuia să faci o compunere despre mamă, sau toamnă, sau vacanță? Ce e cu personajele astea care suferă, care au gânduri nepotrivite pentru vârsta ta și, apropo, nu ai experiență să descrii un accident sau ce îi trece prin minte unui om de știință arestat de comuniști! Glumesc, eu nu am scris despre oameni de știință și comuniști, nici nu aș fi putut, dar ideea rămâne că a fi scriitor începător înseamnă să ai în minte o întreagă lume, sau chiar mai multe lumi, trecute sau viitoare, pe care nu reușești să le lași să se strecoare afară și să ajungă pe hârtie, pentru că încă nu ai crescut și nu ai experiență suficientă. Nu este însă o nenorocire, toate acestea vin cu timpul. Un scriitor trebuie să scrie, simte nevoia s-o facă, nu poate altfel, are în cap o voce firavă, dar încăpățânată, care îi poruncește asta!
Ai participat de curând la un festival de literatură, Filit 2019, cel mai mare din sud-estul Europei. Cum a fost? Ce scriitori ai întâlnit acolo?
Filit a fost o surpriză extraordinară, auzisem de el de la edițiile anterioare, era clar că se întâmplau tot felul de lucruri, dar nu mi-am dat seama de amploarea lui decât în momentul când am participat anul acesta. Totul a fost la superlativ, de la organizarea impecabilă la posibilitatea de a întâlni scriitori pe care îi citisem. Totul a fost rânduit astfel încât să fie la îndemână pentru scriitor, iar acesta să nu își bată capul decât cu activitățile la care a participat. Au fost foarte mulți voluntari, am înțeles că s-au depus câteva sute de cereri, din care au fost alese persoanele însoțitoare. Mărturisesc că am o mare admirație pentru cei care pot să se implice în organizarea unor evenimente de o asemenea amploare, și mai mult decât atât, să le ducă mai departe an de an, în ciuda problemelor care inerent pot să apară. Am întâlnit scriitori pe care îi cunoșteam din cărțile lor, dar pe care nu-i întâlnisem niciodată – Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Doina Ruști, Bogdan Suceavă, și m-am bucurat că, în ciuda programului încărcat, am reușit să schimb câteva cuvinte cu unii dintre ei. Serile Filit au fost extrem de interesante și m-am bucurat să pot participa la întâlnirile cu María Dueñas și Richard Ford. În rest, am participat la Casa Fantasy împreună cu alți scriitori de SF&F – Lucian Merișca, Liviu Surugiu, Rodica Bretin și Mircea Opriță, în dubla sa calitate de scriitor și critic. Gazda noastră a fost scriitorul Dan Doboș, foarte cunoscut pentru trilogia sa Abația, dar și pentru celelalte cărți, ultima publicată fiind Eu 2.0. Deși am fost amândoi contemporani și am urmat cam același traseu literar, nu am discutat niciodată, deci cu atât mai plăcută această întâlnire. Dacă îmi pare rău de un lucru, este că, din cauza programului încărcat, nu am putut să discutăm mai mult.
Cu ce te ocupi când nu participi la tot felul de activități?
Predau în mare parte a timpului și scriu. Îmi plac ambele activități și nu aș renunța la niciuna. Pentru mine, scrisul e un fel de slujbă cu jumătate de normă. Mi-ar fi plăcut să am talent și să pictez, o și fac, dar numai pentru mine, ca un fel de literatură de sertar a scriitorilor. Mi-ar fi plăcut să fi cântat la pian, dar m-am oprit doar la ascultat muzică. Cum spunea cineva, nu trebuie să mă gândesc la ce aș fi putut face în altă viață și altă lume, ci la ce pot face aici și acum.
Nu știu dacă mulți consideră scrisul chiar o profesie. Tu ce experiență ai din zona aceasta?
Scrisul ca profesie presupune multe aspecte – să cunoști meserie, să ai experiență, apoi să știi ce oferte sunt pe piață, ce drepturi de autor se obțin din cărți, din articole, dar și ce alte venituri pot apărea din activități conexe. Se trăiește și din scris în sensul de mai sus, se realizează și venituri, dacă știi ce faci, dacă ai experiență și o editură bună. Am spus bună, nu mare, pentru că uneori este mai bine să fii un pește mare într-o baltă mai mică, decât invers. Într-un lac mare sunt mulți pești, unii sunt răpitori, apar și pescarii, așa că e mai bine să stai unde cunoști pe toată lumea, cu bune și rele. Scriu de foarte mult timp, dar am debutat în 1993, ceea ce, oricum, este foarte mult timp. În aceste decenii am avut o mulțime de experiențe, majoritatea pozitive, iar cele negative au fost puțin și din vina mea, pentru că nu am verificat în ce mă băgam. Până la urmă, nu putem pretinde că nu cunoaștem lumea în care trăim.
Dacă ai debutat așa devreme, nu te mai pot întreba ce ai făcut în ultimii 5 ani, așa că spune-mi ce ai făcut din 1993 până acum.
Am terminat Facultatea de Litere, un masterat în literatură veche, un doctorat, am schimbat trei locuri de muncă, apoi mi-am găsit un loc care mi s-a potrivit și acolo am rămas. Îmi place foarte mult să scriu, scriu și cu ușurință, și din 2000 până acum am scris o mulțime de cărți, articole etc. Când nu vorbesc, scriu! De fapt, scriu mai mult decât vorbesc și de aici și numărul de pagini care a rezultat. Am debutat în volum, în 2004, cu Orașul ascuns, un volum de povestiri, apoi am trecut la roman. Până în 2004 scrisesem cam 800 de pagini de povestiri, apoi brusc, povestirile mi s-au părut strâmte de aceea nu am mai scris decât romane. Primul? Împăratul ghețurilor (2005), a doua ediție la editura Crux Publishing (2018), ediția în limba maghiară o să apară în toamna aceasta. Din 2016, am început seria Stelarium și până anul acesta am publicat 3 volume, Regatul sufletelor pierdute, Ascensiunea stelară și Agenții haosului (2019). Am scris proză fantastică, realism magic, dar și fantasy, și SF. Acum, voi aborda și zona de ficțiune istorică, care m-a fascinat încă din copilărie, dar pe care nu o încercasem, pentru că simțeam că nu venise momentul. E, acum se pare că a venit timpul să scriu și așa ceva!
Nu ți-a spus nimeni că femeile nu scriu SF și că ar trebui să scrii altceva?
Nu a avut nimeni curajul! Glumesc. Chiar nu s-a întrebat nimeni de ce scriu SF. Am scris SF pentru că asta am vrut. Când am avut o altă idee, am trecut ușor la altceva, nu mă încăpățânez să stau doar într-o anumită zonă a literaturii. Nu mă văd scriind proză romantică sau polițistă, dar foarte bine că alții pot, doar există cititori și cerere și în această zonă. Sunt, cred, singura scriitoare de SF din România care a abordat și zona mai tehnică a SF-ului, dar îmi place să ajung unde alții nu au mai ajuns.
Star Trek, nu?
Da, deși nu în sensul feminist în care trebuie să dărâmăm bariere. Am văzut prea multe filme cu femeia macaragiu și femeia tractorist, așa că feminismul este ultimul lucru la care mă gândesc când scriu. Nu am început să scriu SF ca să dărâm vreo barieră, ci pentru că mi-a plăcut SF-ul. Pentru mine contează două lucruri, exact în această ordine – să scriu cărți bune și cărți care să fie citite de un public cât mai larg. Vreau să fiu mulțumită că am realizat ceea ce mi-am dorit și, dincolo de slogan, că mi-am trăit visul. Nu am făcut compromisuri, dar nici sacrificii pentru asta, pentru că am planificat întotdeauna totul și, când sorții mi-au fost potrivnici, am știut să mă retrag și să aștept o nouă oportunitate. Uneori este important să știm și când să ne oprim.
Spune-mi câteva cuvinte despre cartea care va apărea în Ungaria.
Este o premieră, pentru că Împăratul ghețurilor este primul roman de un autor român de SF publicat în Ungaria. A fost un proiect ce durează de ceva timp, dar editura Metropolis Media, cunoscută fanilor și pentru revista de SF, Galaktika, nu a renunțat la el și a găsit până la urmă mijloacele să îl ducă la îndeplinire cu profesionalism. Împăratul ghețurilor este povestea unei eroine, Sich, ce crește într-un oraș distopic, afectat de glaciațiune. Viața ei se desfășoară nu numai sub amenințarea regimului totalitar care i-a distrus părinții, ci și a unei forțe, ce provine din trecutul ei, iar acum amenință să distrugă întreg orașul. Pentru că este un roman de care mă simt foarte legată, mă bucur că a fost și primul publicat în altă limbă.
Poți menționa câțiva scriitori români care-ți plac?
Există scriitori români foarte buni, dar care nu beneficiază de reclamă și sunt deseori îngropați de cărțile mediocre care inundă piața. Cu timpul lucrurile se cern, iar cititorii tineri, care de abia acum au descoperit lectura, se vor maturiza cu fiecare volum citit și poate nu vor mai accepta să cumpere orice carte numai pentru că este tradusă și are copertă lucioasă. Cum spunea o cititoare – la început a citit o carte scrisă de X și i s-a părut extraordinară, dar pe măsură ce a citit și altceva, și-a dar seama că era o porcărie. Experiența este importantă în orice facem, deci și în citit. O să menționez câțiva scriitori români, fără să îi împart după genuri sau după numărul de cărți scrise. Dintre cei pe care i-am citit în ultimul an și care mi-au plăcut în mod deosebit: Nicolae Strâmbeanu, Doina Ruști, Octavian Soviagny, Vlad Roman, Dan Doboș, Oliviu Crâznic, Radu Paraschivescu și Cătălin Dorian Florescu. Sunt scriitori foarte diferiți (dar ce cititor de cursă lungă alege doar un tip de carte?). Sunt scriitori care aduc ceva nou, ceva care te îndemnă să citești și alte cărți, care te ajută să te gândești la lucruri care, poate, nu ți-ar fi trecut înainte prin minte. Indiferent dacă sunt cărți istorice, realiste, SF, gotice, după ce le-ai citit, vrei să descoperi și alte texte, devii poate mai înțelept și înțelegi mai mult din lumea aceasta nebună în care trăim.