Jurnalul.ro Special Anchete Criză e doar pentru fraieri. Statul închiriază 200 de limuzine cu șofer

Criză e doar pentru fraieri. Statul închiriază 200 de limuzine cu șofer

de Ion Alexandru    |   

După ce, luna trecută, ANCOM a investit aproape 2,9 milioane de euro pentru achiziția de servicii de organizare de evenimente, cu ocazia desfășurării, la București, a Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, aceeași instituție a mai făcut o cheltuială, luna aceasta, pentru același eveniment.

A închiriat, de la un dealer Mercedes-Benz, peste 200 de limuzine, cu șofer, pentru care va plăti aproape 1,4 milioane de euro, necesare transportului VIP-urilor și VVIP-urilor care participă la această conferință. Achiziția s-a parafat la data de 2 septembrie și a fost urmată de o cumpărătură făcută și de Camera Deputaților, pentru „suport logistic”, de alte 662.000 de euro.

Această ultimă etapă a organizării evenimentului de la Palatul Parlamentului a fost demarată de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în data de 17 iunie 2022, când a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de închiriere de autoturisme cu șofer, dar și a combustibilului/ alimentării cu energie electrică a acestora.

Serviciile închiriate sunt necesare, spune ANCOM, pentru transportul delegaților oficiali de rang VIP și VVIP, pe durata participării acestora la Conferința Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, care începe pe data de 24 septembrie și care se va încheia la data de 14 octombrie 2021, la București.

În baza acestui acord-cadru, se dorește închirierea unui număr maxim de 218 autoturisme, iar contractul va avea o valabilitate de patru luni, conform anunțului de participare citat.

Acord parafat în vara anului trecut

Potrivit caietului de sarcini întocmit de ANCOM, în perioada de referință, va avea loc la București, la Palatul Parlamentului, conferința la care am făcut referire mai sus, în conformitate cu acordul încheiat între Guvernul României și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU), semnat, la Geneva, în 30 iunie 2021.

ITU s-a înființat în anul 1865 și numără, în prezent, 193 de state membre și 700 de reprezentanți privați și din mediul academic care activează în domeniile radiocomunicații, standardizarea în telecomunicații și dezvoltarea în telecomunicații, iar România este membră a acestei organizații încă din anul 1866.

Din documentația citată, rezultă că transportul VIP-urilor și VVIP-urilor care participă la această Conferință se va desfășura, în principal, pe traseele aeroport – hotel și retur, hotel – Palatul Parlamentului și retur, precum și pe traseele stabilite prin dispozițiile delegaților oficiali. Prin VIP se înțelege șefii delegațiilor, miniștri, președinți, președinți ai autorităților de reglementare, fiind preconizată participarea a 218 astfel de persoane.

Exigențe pentru mașinile închiriate

În acest sens, toate cheltuielile, inclusiv cele generate de alimentarea cu combustibil sau cu energie electrică, precum și orice taxe au asigurări pentru autoturismele închiriate și pentru șoferii puși la dispoziție, taxele de parcare și de staționare la aeroport, cazarea și masa șoferilor pe timpul deplasării, comisioanele, plățile, onorariile, inclusiv igienizarea autoturismelor și orice cheltuieli necesare vor intra în sarcina exclusivă a firmei care va presta aceste servicii pentru ANCOM.

De asemenea, în documentația de atribuire a acordului-cadru se mai prevede faptul că, „având în vedere situația pandemică, dacă cerințele naționale cere testarea cu teste antigen sau RT-PCR, prestatorul are obligația de a efectua aceste teste”. Aflăm, totodată, că, în medie, fiecare autoturism închiriat va fi folosit, în cadrul acestui eveniment, între 3 și 12 ore pe zi. Iar mașinile în sine trebuie să respecte unele criterii stricte, cum ar fi acela de a fi prevăzute cu elemente de siguranță maximă, să aibă o lungime minimă de 4,5 metri, o lățime minimă de 1,75 metri și o înălțime de minimum 1,4 metri. Se acceptă doar mașini de culoare neagră, bleumarin închis sau maro, cu geamuri fumurii, cu 4 + 1 locuri pe scaune. Limuzinele trebuie să nu fie fabricate înainte de anul 2015, să aibă norma de poluare Euro 6, iar șoferii trebuie să cunoască cel puțin o limbă de circulație internațională. Orice conducător auto pus la dispoziție va fi respins de ANCOM dacă nu este validat și de SPP.

Două instituții, trei contracte care vizează același eveniment

Pentru contractarea acestor servicii, ANCOM a organizat o licitație deschisă, la care a stabilit un preț maxim estimate de 6.008.403 lei fără TVA. Criteriul de atribuire ales a fost cel mai bun raport calitate-preț, din care prețul ofertei a fost punctat cu 70%, vechimea medie a parcului de autoturisme cu 20 la sută și numărul mașinilor hibrid sau electrice cu 10 la sută.

La licitație s-au înscris patru oferte, dintre care trei au fost declarate inacceptabile și doar una fiind admisibilă. Iar, la data de 2 septembrie, ANCOM a atribuit acordul-cadru companiei bucureștene SC Axis Classic Auto SRL, la un preț final de 5.749.444,8 lei fără TVA, respectiv de 6.841.839,3 lei cu TVA inclusă (1.396.293,7 euro). Din datele furnizate de Registrul Comerțului, rezultă că SC Axis Classic Auto SRL este controlată, în proporție de 51%, de către SC Autoklass Center SRL – dealer de autoturisme Mercedes-Benz. Restul părților sociale sunt deținute de SC Perini Lang Holding SRL, Roberto Daniel Grecu, Corneliu Florin Paraschiv și Matei Alexandru Talambuta.

ANCOM, instituție care se află în coordonarea Parlamentului României, a mai încheiat, la data de 12 august 2022, un contract pentru achiziția de servicii de organizare de târguri, conferințe, de echipamente radio-TV, comunicații, telecomunicații și articole conexe pentru același eveniment. Atunci, companiile SC Backstage Production Group International SRL și SC 360 Revolution SRL au încasat 14.042.846,2 lei cu TVA inclusă. Asta, în condițiile în care atât Camera Deputaților și Senatul au investit milioane de euro, în ultimii ani, în astfel de echipamente. 

Mai mult, la data de 8 septembrie 2022, Camera Deputaților a cumpărat un fundal de podium modular și un ecran de signalistică, pentru care a plătit firmei SC Eltek Distribution SRl suma de 2.275.858,8 lei cu TVA, pentru „suportul logistic necesar pe timpul desfășurării Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. În total, în acest eveniment, statul român a băgat, până acum, suma de 23.160.544,3 lei cu TVA (4.726.641,7 euro).

Subiecte în articol: ANCOM
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri