Jurnalul.ro Ştiri Observator Baciu: Peste 4,2 milioane de asigurați au avut rețetă pentru tratament cu antibiotic în anul 2022

Baciu: Peste 4,2 milioane de asigurați au avut rețetă pentru tratament cu antibiotic în anul 2022

de Redacția Jurnalul    |   

Peste 4,2 milioane de persoane asigurate din România au avut rețetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic în anul 2022, ceea ce înseamnă 1 din 4 asigurați, arată Andrei Baciu, președintele CNAS, într-un mesaj cu ocazia Săptămânii de conștientizare a rezistenței la antimicrobiene.

Andrei Baciu susține că, în 2022, CNAS a decontat peste 208 milioane de euro pentru tratamentul cu antibiotice, adică peste 10% din totalul cheltuielilor cu medicamente compensate și gratuite.

„Suplimentar, mai există și cele prescrise și administrate în spitale, dar și antibioticele pe rețetă simplă. Asta înseamnă că dacă mergi la stomatolog, ai o intervenție, ți se prescrie un antibiotic pentru 5/7 zile. Atenție, acestea nu sunt cuprinse în statisticile de la CNAS. Să mai ținem cont și de faptul că nu toate antibioticele existente în România sunt decontate. Prin urmare, consumul de antibiotice este de fapt mult mai mare”, arată președintele CNAS.

El susține că problema rezistenței la antimicrobiene este una de amploare atât la nivel global, cât și local, în România: „Ne aflăm pe un loc nedorit, trei, la nivel european, în ceea ce privește rezistența antimicrobiană”.

„Antibioticele salvează vieți, este un adevăr incontestabil, dar dacă nu sunt administrate corect, ne pot face mai mult rău. Iar sfatul meu este unul simplu: nu luați antibiotic decât la recomandarea unui medic. Iar acest medic nu trebuie să fie dr. Google!”, recomandă președintele CNAS.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: andrei baciu antibiotic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri