Jurnalul.ro Ştiri Politică Anecdote şi averi din trecutul miniştrilor lui Dăncilă

Anecdote şi averi din trecutul miniştrilor lui Dăncilă

de Monica Stoica    |   

Instalaţi în al treilea Guvern PSD – ALDE, miniştrii din cabinetul Dăncilă pot guverna în pace, în timp ce anecdote din trecutul lor se scurg în presă. Poveştile sunt de tipul „ştiaţi că?”, căci declaraţiile de avere şi CV-urile lor dezvăluie latura excentrică a membrilor Executivului. Miniştrii lui Dăncilă au păduri şi bijuterii de zeci de mii de euro, colecţii de cruciuliţe, păşuni şi apartamente în S.U.A, o motocicletă, au tradus tratate de 2.000 de pagini din italiană în română sau sunt cunoscuţi pentru brevete de invenţie şi un vraf de cărţi publicate.

Desigur, primul care iscă snoave este Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care şi-a trecut în declaraţia de avere posesiuni rafinate, dar şi obiecte de cult. Are „obiecte sticlă de Murano” în valoare de 500 de euro, „diverse icoane, cruciuliţe şi tablouri” de 1.600 de euro sau tablouri de 2.750 euro. Ministrul Daea a început să-şi strângă inventarul de lucruri de preţ începând cu anul 1968, pe vremea comunismului, dar în 2008 s-a oprit din achiziţia pieselor de artă. Asemenea lui Daea, Graţiela Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului, dispune de bijuterii şi obiecte de artă care datează din 1920, pe care le-a obţinut prin succesiune. Lanţuri, brăţări şi cercei de 7.000 de euro are şi Rovana Plumb, ministrul pentru Fonduri Europene, care, deşi anul trecut declara şi un motoscuter Malaguti, în 2017 l-a vândut pentru suma de 500 de euro. Pasionată de motoare cu ardere internă este şi Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, care are patru maşini şi o motocicletă Kawasaki. Dacă ministrul Culturii, George Ivaşcu are tablouri, antichităţi şi instrumente muzicale estimate la 5.000 de euro, iar Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, are cinci ceasuri de soi de 11.500 de euro, Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, pare un iubitor al luxului, cu bijuterii care însumează 40.000 de euro. Ana Birchall, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României are, însă, cea mai fistichie declaraţie de avere. La capitolul terenuri înregistrează, cu acribie, două fâneţe şi o păşune în Dorna Arini, iar la „caseta” cu clădiri înregistrează, printre altele, un apartament în New York şi o casă în New Haven. Bijuteriile cumpărate între 1996 şi 2014 de Birchall însumează 46.000 de euro. Lia Olguţa Vasilescu e undeva la mijloc în categoria miniştrilor deţinători de giuvaere, cu bijuterii de 10.000 de euro, dar nicio casă, apartament sau teren pe numele ei. Totuşi, dacă scotocim în CV-ul ministrului Muncii, o informaţie inedită iese la iveală. Olguţa Vasilescu este traducătorul "Tratatului de sociologie generală" de Vilfredo Pareto, din italiană în română, operă care are nu mai puţin de 2.000 de pagini. Predilecţie pentru literatură are şi Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, care-şi nota în dreptul „competenţelor şi aptitudinilor artistice”, într-un CV mai vechi, de pe vremea când era prefect al judeţului Teleorman, că are „înclinaţii spre activităţi literare.” Pe de altă parte, nici ştiinţa nu-i un domeniu străin de membrii Guvernului Dăncilă, deoarece printre miniştri există şi inventatori. Valentin Popa, ministrul Educaţiei, defăimat pentru „pomelnicul” de dezacorduri, are, totuşi un brevet de invenţie, a publicat cărţi de specialitate şi şi-a obţinut teza de doctorat cu titlul “Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri”. Ministrul Energiei, Anton Anton, deţine şase brevete de invenţie şi a publicat şapte cărţi.

Singurul autoturism deţinut de Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, este o Dacie 1310, care nu mai apare în ultima sa declaraţie, alături de explicaţia „Autoturismul a fost radiat conform Certificat Fiscal (…) şi a Certificatului de Distrugere (...)”

Botezul lui Cojocaru

Deşi anexa pentru „cadouri primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă” din declaraţia de avere rămâne, de obicei, necompletată, Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor a notat, cu sinceritate, “Cadouri botez”, pe când, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a declarat, la acelaşi capitol al formularului, că Departamentul de Stat al S.U.A.i-a decontat cheltuieli în valoare de 2.000 de euro din timpul unei misiuni diplomatice în America.

 

 

Subiecte în articol: guvern dancila cv
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri