Jurnalul.ro Ştiri Politică Angajări pe pile la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul?

Angajări pe pile la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul?

de Sînziana Duţă    |   

Procurorii DNA au descins luni la sediul Guvernului, unde au efectuat percheziţii într-un dosar care vizează fapte de corupţie din iulie 2017. Acţiunea procurorilor DNA vizează o presupusă trucare a unui concurs de ocupare a unor posturi publice în cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, susţin surse judiciare.

 

DNA a anunțat într-un comunicat că „în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15:00- 19:00, au fost efectuate perchiziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București”, fiind vorba de sediul Guvernului. Potrivit unor surse judiciare, procurorii au vizat trucarea unui concurs de angajări din cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, care are sediul în clădirea Executivului.

DNA a percheziţionat patru birouri din Minister și un birou al Secretariatului General al Guvernului condus de Mihai Busuioc, un apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea.

Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a confirmat ieri acțiunea DNA, explicând într-un comunicat că „percheziţia s-a desfăşurat între orele 15 şi 19 şi a vizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de consilier 1 și consilier 2, organizate de către Minister în aceeași zi (luni, 31 iunie – n.r.)”.

Conform sursei citate, procurorii au audiat mai multe persoane din cabinetul ministrului Viorel Ilie şi din Comisia de concurs, au făcut fotografii şi filmări pe toată perioada percheziţiilor. Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizaţi de cercetări ar fi şi Iulia Teodorescu, consilier la Secretariatul General al Guvernului şi fostă purtătoare de cuvânt la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul din Guvernul Cioloş. Aceasta a lucrat în trecut ca reporter politic la postul B1TV.

DNA: Ministerul a compromis interesele Justiţiei

DNA a reacţionat rapid după comunicatul Ministerului şi a sesizat procurorul general al României pentru a aprecia necesitatea sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor Justiției (art. 277 Cod Penal). Procurorii susţin că Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a dat publicităţii date nepublice din cadrul anchetei penale, de natură să afecteze buna desfășurare a acesteia. Concret, în comunicatul Ministerului se oferă date despre obiectul percheziției și se fac referiri la calitatea persoanelor audiate și la natura probelor, susţine DNA.

 

„Dorim ca ancheta să se desfăşoare cât mai repede şi să aflăm adevărul, astfel încât să ştim dacă au fost comise fapte în afara legii. Ne exprimăm încrederea în corectitudinea acţiunilor întreprinse de către autorităţile statului, precum şi în competenţa şi corectitudinea Justiţiei din România”, a transmis Ministerul condus de Viorel Ilie (ALDE)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri