Jurnalul.ro Cultură Muzica Angela Gheorghiu cântă „Tatăl nostru“, în preambulul concertului condus de Christian Badea, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

Angela Gheorghiu cântă „Tatăl nostru“, în preambulul concertului condus de Christian Badea, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

de Magdalena Popa Buluc    |   

Celebra soprană Angela Gheorghiu interpretează „Tatăl nostru“, alături de violonistul Alexandru Tomescu, la Ateneul Român, într-un București mai pustiu ca niciodată. „În aceste timpuri, doresc tuturor curaj, iubire și speranță!“, a transmis Angela Gheorghiu de sărbătorile pascale. Alexandru Tomescu cântă pe o vioară Stradivarius Elder-Voicu. Videoclipul compoziției semnate de Anton Pann și adaptate de Sabina Ulubeanu, cu sunetul realizat de Andrei Kerestely, a fost produs de ProTV.

Filarmonica „George Enescu“ va transmite acest videoclip (https://www.youtube.com/watch?v=8GBmQbEQPCg), joi, 23 aprilie 2020, de la ora 19.00, pe canalele online ale instituției, în preambulul concertului susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, în cadrul stagiunii online. Programul va cuprinde Uvertura Carnaval de Antonin Dvorak, Concertul în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102 de Johannes Brahms și Poemul extazului, op. 54 de Alexandr Scriabin. Soliști în Concertul de Brahms sunt violonista Alexandra Conunova și violoncelistul Andrei Ioniţă, tineri artiști care reprezintă „viitorul muzicii clasice în România“, după cum îi caracterizează maestrul Christian Badea.

Înregistrarea concertului, care a avut loc pe 19 aprilie 2019, în Sala mare a Ateneului Român, va putea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore.

Joi, 23 aprilie 2020, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, dirijor principal al Filarmonicii, va avea în program, în cadrul stagiunii online, Uvertura Carnaval de Antonin Dvorak, Concertul în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102 de Johannes Brahms și Poemul extazului, op. 54 de Alexandr Scriabin. Soliști în Concertul de Brahms sunt violonista Alexandra Conunova și violoncelistul Andrei Ioniţă, tineri artiști care reprezintă „viitorul muzicii clasice în România“, după cum îi caracterizează maestrul Christian Badea.

Înregistrarea concertului, care a avut loc pe 19 aprilie 2019, în Sala mare a Ateneului Român, v aputea fi ascultată pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“:site (https://www.fge.org.ro), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw). Accesul pe aceste canale online va fi gratuit timp de 48 de ore.

Orchestra Filarmonicii "George Enescu"

Joi, 23 aprilie 2020, Ateneul Român

Concert simfonic

Dirijor - Christian Badea

Solişti

Alexandra Conunova - vioară

Andrei Ioniţă - violoncel

 

Program

Antonin Dvorak - Uvertura Carnaval

Johannes Brahms - Concertul în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102

Alexandr Scriabin - Poemul extazului, op. 54

 

CHRISTIAN BADEA

Dedicat în egală măsură muzicii simfonice și operei, Christian Badea, prim-dirijor al Filarmonicii „George Enescu”, a concertat pe toate continentele și în cele mai importante săli și teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam). Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artiști de referință ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson.

Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic și BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast și variat.

În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii "George Enescu" din București și, în același an, a înființat Fundația Română pentru Excelență în Muzică, dedicată realizarii unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internationala și susținerii dezvoltării artistice a celor mai talentati tineri muzicieni din România și din alte țări europene. Printre proiectele realizate de Fundație se numără Festivalul Internațional de Muzică Sibiu-Hermannstadt din 2014, „Proiectul Parsifal la Ateneu“, prezentat în 2015 și în 2016 și ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018.

După un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chenier“, la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost invitat să se reîntoarcă în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot“. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, a continuat cu „Turandot“ (noiembrie-decembrie 2019, Melbourne) și „Carmen“ la începutul acestui an (ianuarie-martie 2020, Sydney). În Festivalul „George Enescu” 2019 din București, a condus Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin solist.

 

ALEXANDRA CONUNOVA

Violonista Alexandra Conunova, născută în 1988 în Republica Moldova, a început studiul viorii la vârsta de şase ani. A urmat studiile universitare în Germania, la Hanovra, la clasa profesorului Krzysztof Wegrzyn. A studiat, de asemenea, şi cu violoniştii Boris Kuschnir, Mihaela Martin, Ivry Gitlis şi Igor Oistrah. A câștigat Concursul „Joseph Joachim” de la Hanovra (2012), iar în 2015 a fost laureată la Concursul internațional din Singapore și a câștigat Premiul III (Premiul I neacordându-se) la prestigiosul Concurs „Ceaikovski” de la Moscova. De asemenea, în 2016 a primit la Londra Borletti-Buittoni Fellowship.

A fost invitată să concerteze la festivaluri importante: Verbier, Montreux Septembre Musical, Gstaad, BBC London, Ferrara Musica, Accademia Santa Cecilia Roma, Hamburg Martha Argerich Festival, Bonn, Colmar, Menton, Radio France Montpellier, Aix-en-Provence Festival de Pâques, Folles Journées de Nantes. Din partea Președinției Republicii Moldova, Alexandra Conunova a primit distincția „Maître ès Arts”. Tot în țara natală, a înființat fundația de caritate „ArtaVie”, care se adresează familiilor și copiilor din familiile dezavantajate.

Discografia sa include și sonatele de Prokofiev alături de Michail Lifits (la casa Aparté) și Triplul concert de Beethoven, acompaniată de Insula Orchestra și Laurence Equilbey (pentru Erato).

Alexandra Conunova cântă pe o vioară Guarneri del Gesu „von Vecsey” (1730).

 

ANDREI IONIȚĂ

Născut în 1994 la Bucureşti, Andrei Ioniță a început studiul pianului la vârsta de cinci ani, iar trei ani mai târziu a luat primele lecţii de violoncel. A studiat cu Ani-Marie Paladi la Şcoala de muzică „Iosif Sava” din Bucureşti şi cu Jens Peter Maintz la Universität der Künste Berlin. Este câștigător al Premiului I la Concursul Internaţional „Ceaikovski” din Moscova în iunie 2015, de asemenea laureat a numeroase concursuri internaţionale, dintre care amintim „Aram Haciaturian”, ARD, „Emanuel Feuermann”. În 2016-2018, a fost desemnat drept „New Generation Artist” de către BBC, iar în stagiunea curentă – artist în rezidenţă la Hamburg Symphoniker.

A concertat cu Münchner Philharmoniker, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestra Mariinsky, Filarmonica din Skt. Petersburg, Filarmonica Cehă, BBC National Orchestra of Wales, Filarmonica din Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume: Valeriy Gergiev, Mikhail Pletnev, Nicholas Collon, printre alții. Andrei Ioniță a evoluat în recitaluri susținute la Carnegie Hall, Wigmore Hall, Konzerthaus Berlin, Elbphilharmonie din Hamburg, Zürich Tonhalle, LAC Lugano, L’Auditori din Barcelona, dar și la festivaluri precum Kissinger Sommer, Mecklenburg-Vorpommern, Schleswig-Holstein, Verbier, Cheltenham. Discul său de debut (realizat la Orchid Classics și lansat în primăvara 2019) cuprinde lucrări pentru violoncel solo de Bach, Kodály, Brett Dean și Svante Henryson. Andrei Ioniţă este bursier al Deutsche Stiftung Musikleben şi, prin generozitatea acestei fundaţii, cântă pe un violoncel realizat de Giovanni Battista Rogeri la Brescia în 1671.

 

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii „George Enescu“ a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

 

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de alertare prin e-mail asupra noilor postări.

Rămâneți alături de noi pe canalele:

 

Siteul Filarmonicii „George Enescu“

Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“

Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“

 

Vă dorim vizionare plăcută!

 

 

 

Subiecte în articol: angela gheorghiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri