Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au avut joi o convorbire telefonică în cadrul căreia au convenit să depună eforturi pentru a crea condiţiile care să permită întoarcerea observatorilor ruşi în estul Ucrainei, au indicat Berlinul şi Kremlinul, relatează agenţia Reuters.
Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a afirmat, într-un comunicat, că Angela Merkel i-a spus lui Vladimir Putin că Moscova ar trebui să ajute la rezolvarea acestei situaţii. La rândul său, Kremlinul a indicat că s-a convenit că reprezentanţi cu rang de consilier ai celor doi preşedinţi vor întocmi un plan pentru crearea condiţiilor care să permită întoarcerea observatorilor.
În 2014, o mişcare de insurgenţă separatistă, susţinută de Moscova, a izbucnit în estul Ucrainei şi confruntările au continuat în pofida unui armistiţiu destinat să pună capăt conflictului, în care şi-au pierdut viaţa peste 10.000 de persoane.
Kremlinul a indicat joi, într-un comunicat, că dna Merkel l-a sunat pe Putin pentru a-l întreba de ce s-au retras observatorii militari ruşi din estul Ucrainei. Putin i-a explicat cancelarului german că ei s-au confruntat cu numeroase obstrucţionări şi provocări din partea ucraineană.
''Cancelarul a subliniat că funcţionarea acestui centru ar trebui menţinută'', a declarat Seibert, referindu-se la Joint Centre for Control and Coordination (JCCC) din Ucraina.
Atât cancelarul german, cât şi preşedintele rus au susţinut de asemenea un preconizat schimb de prizonieri între forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii pro-ruşi, precum şi un armistiţiu de Crăciun, potrivit Kremlinului.
Reuters aminteşte că, luni, Ministerul rus de Externe i-a retras pe ofiţerii detaşaţi la JCCC, acuzând partea ucraineană de obstrucţionarea activităţii lor şi de limitarea accesului pe linia frontului. Acest fapt i-a alarmat pe oficialii ucraineni, pe observatorii din domeniul securităţii şi pe susţinătorii străini ai Kievului, care au avertizat miercuri că decizia Moscovei ar putea agrava conflictul din estul Ucrainei.
Potrivit Xinhua, JCCC, constând în ofiţeri ruşi şi ucraineni, a fost înfiinţat în septembrie 2014, în baza unui acord între preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, pentru acordarea de asistenţă în implementarea Acordurilor de la Minsk privind soluţionarea conflictului din Ucraina. AGERPRES