Jurnalul.ro Special Anchete ANI: Mai mulți foști și actuali funcționari și președinți de instituții, acuzați de conflict de interese

ANI: Mai mulți foști și actuali funcționari și președinți de instituții, acuzați de conflict de interese

Agenția Națională Integritate (ANI) a sesizat Parchetul în legătură cu un conflict de interese în cazul fostului președinte al Agenției pentru Protecția Mediului. Procurorii au mai fost sesizaţi şi în cazul directorului Teatrului de Operă Galaţi şi al arhitectului şef al Tulcei.

Fostul președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Viorel Toma, este acuzat de ANI de conflict de interese și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit ANI, în calitate de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Viorel Toma a semnat mai multe documente aferente procesului de vacantare a postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, post pe care a fost transferat în aceeași zi, încălcând astfel prevederile art. 72, alin. (1) Legea nr. 161/2003. „Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Toma Viorel a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât a semnat o serie de documente ce au creat un folos material pentru acesta, prin faptul că a efectuat demersurile necesare în vederea ocupării funcției de auditor în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului după data încetării funcției de demnitate publică, precum și beneficierii de drepturile salariale aferente acestei funcții”, arată, luni, ANI, într-un comunicat.

De asemenea, ANI a sesizat procurorii și în cazul șefului de secție al Ambulatoriului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș, Mariana Păcurar. Potrivit ANI, Păcurat se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 1 august 2019, întrucât exercită simultan cu funcția de șef secție al Ambulatorului integrat stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și pe cea de administrator al unei societăți comerciale. Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Mariana Păcurar a infracţiunii de fals în declarații, întrucât nu a menționat în declarațiile de avere și de interese depuse în perioada exercitării funcției publice, veniturile obținute de la mai multe entități juridice și respectiv, funcția de administrator la societatea comercială.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Teodor Niță, managerul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, a infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în calitate de manager al teatrului a semnat, avizat și aprobat o serie de documente ce au avut ca efect angajarea soției acestuia în cadrul aceleiași instituții, acesta obținând venituri în perioada martie 2018 – iulie 2019 în valoare de 62.110 Lei.

Au fost sesizați procurorii și în cazul arhitectului șef în cadrul Primăriei Mun. Tulcea, Filip Raicu, deoarece, în calitate de arhitect șef în cadrul Primăriei Tulcea, „a semnat și aprobat o serie de documente între Primăria Tulcea și societatea comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat, avize care au produs un folos material pentru aceasta”. Totodată, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Filip raicu a infracţiunii de conflict de interese și respectiv, a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât în perioada exercitării atribuțiilor de serviciu (2016 – 2022), a aprobat o serie de documente pentru mai multe persoane fizice și juridice care au încheiat contracte de servicii cu societatea comercială la care soția persoanei evaluate deține calitatea de asociat.

Vasile Mari, funcționar public în carul Primăriei comunei Dragoș Vodă, județul Călărași, este acuzat de conflict de interese administrativ, deoarece în perioada în care i-au fost delegate atribuțiile de secretar al comunei, având un interes personal de natură patrimonială, a avizat/semnat la data de 31 decembrie 2019, dispoziția Primarului comunei Dragoș Vodă prin care fiicei sale, funcționar public în cadrul primăriei, i-au fost atribuite noi sarcini de serviciu. Totodată, salariul acesteia i-a fost majorat cu 12,5% începând cu 1 ianuarie 2020.

De asemenea, ANI arată că au fost în stare de incomaptibilitate mai mulți angajați la stat. Între ei și Petru Șușca, fost Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, care în perioada 28 noiembrie 2018 – 28 iunie 2020, a exercitat simultan cu funcția de manager al unității medicale și pe cea de președinte al unei asociații.

În incompatibilitate s-ar fi aflat și Dan Filimon, fost Șef birou Impozite și Taxe Locale în cadrul Primăriei orașului Panciu, județul Vrancea, întrucât, în perioada 1 aprilie 2015 – 31 iulie 2022 a ocupat funcția publică de conducere de șef birou în cadrul Biroului Impozite și Taxe Locale din cadrul aparatului de specialitate al primarului orașului Panciu, în cadrul căreia și soția sa deținea o funcție publică de execuție, aflându-se în subordinea directă a persoanei evaluate.

De asemenea, agentul de poliție Constantin Dudu Chiribău, din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, este acuzat de ANI că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 17 august 2021 – 1 august 2022, întrucât, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică cu statut special în cadrul IPJ Bacău și o funcție contractuală în cadrul unei societăți comerciale.

Potrivit ANI, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. În acest sens, Teodor Niță nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, potrivit ANI.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri