Jurnalul.ro Ştiri Justitie Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Anna Horvath, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor, potrivit unui comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei, în stare de libertate, omul de afaceri Zsolt Fodor, acuzat de cumpărare de influenţă şi spălare a banilor.

DNA precizează că faptele de care sunt acuzaţi cei doi au fost săvârşite în perioada februarie - mai.

"Inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, şi-a folosit influenţa pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice. Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obţinerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafeţe de teren, eliberarea autorizaţiilor de construire", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, pe 13 mai, Anna Horvath i-a pretins omului de afaceri, în schimbul intervenţiilor sale, procurarea şi remiterea unui număr de 60 de abonamente, în valoare totală de circa 20.000 de lei, la două festivaluri de muzică. Biletele intenţiona să le ofere ulterior, ca stimulent, voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale.

"Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt şi o firmă 'agreată' de inculpata Horvath Anna", se menţionează în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus în acest caz măsura asiguratorie a sechestrului asupra unui imobil care îi aparţine Annei Horvath.

În cazul Annei Horvath, măsura controlului judiciar impune respectarea unor obligaţii şi interdicţii. Printre acestea, se află aceea de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, şi anume viceprimar al municipiului Cluj-Napoca; de a nu depăşi limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, precum şi de a nu comunica, direct sau indirect, cu persoanele menţionate în ordonanţa de prelungire a controlului judiciar.

Deoarece Anna Horvath este şi avocat, competenţa de judecare revine Curţii de Apel Cluj, instanţă la care a fost trimis dosarul, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse de procurori. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri