Jurnalul.ro Ştiri Social ANPC: Amenzi de 1,89 milioane de lei la operatorii economici de pe litoral

ANPC: Amenzi de 1,89 milioane de lei la operatorii economici de pe litoral

Operatorii economici de pe litoralul Mării Negre au primit amenzi în valoare de 1,89 milioane de lei de la deschiderea seszonului estival și până în prezent, după cum anunță Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Au fost aplicate 814 sancțiuni, din care 341 amenzi și 473 de avertismente. 

Au fost controlați până acum 518 operatori economici, iar la 457 dintre aceștia s-au înregistrat abateri de la prevederile legale.  Au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase produse în valoare de 200.699 lei, a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciilor la 60 operatori economici şi au fost oprite temporar de la vânzare produse în sumă de 298.824 lei. 

Au fost verificate 174 de unităţi de alimentaţie publică, respectiv restaurante, terase, pizzerii, baruri, 151 unităţi de cazare, agrement şi sectoare de plajă, 120 unităţi de comercializare a produselor alimentare şi 73 unităţi care vindeau produse nealimentare. 

ANPC menţionează ca activităţile de control sunt în plină desfăşurare şi vor continua până la finalul sezonului estival.

AGERPRES

Subiecte în articol: litoral amenzi ANPC
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri