Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisarii ANPC au amendat cu 3,4 milioane de lei o serie de operatori economici care comercializau produse textile

Comisarii ANPC au amendat cu 3,4 milioane de lei o serie de operatori economici care comercializau produse textile

Echipele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de aproximativ 3,4 milioane de lei unor operatori economici care comercializau produse textile.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, au fost controlaţi 921 de operatori economici, iar în cazul a 805 dintre aceştia s-au înregistrat abateri.

În perioada derulării acţiunilor de control, au fost verificate circa 220.000 de produse, în valoare de 13,2 milioane lei, deficienţe fiind consemnate la aproximativ 125.000 de produse.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 838 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 3,4 milioane lei, dar s-au emis şi 258 de avertismente. Totodată, s-au oprit definitiv de la comercializare produse textile neconforme, de peste 45.000 lei. În plus, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a produselor textile cu deficienţe de etichetare, până la remedierea acestora, precum şi prelevarea unor probe de la diverse produse pentru a se verifica compoziţia fibroasă a acestora.

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC s-au aflat: lipsa menţionării pe etichete a denumirii fibrelor textile, precum şi a compoziţiei fibroase; comercializarea unor produse textile neetichetate sau neînsoţite de documente comerciale; comercializarea unor produse din blană fără documente de conformitate; comercializarea unor produse textile fără etichetă de produs; comercializarea unor produse textile cu inscripţii grafice asemănătoare cu cele ale unor mărci consacrate; neafişarea pe site a menţiunii că nu se acceptă retur; lipsa afişării preţului produsului în moneda naţională; lipsa afişării perioadei promoţionale, lipsa menţionării pe etichetă a procentului de reducere şi a noului preţ de vânzare etc.

De asemenea, au fost descoperite practici comerciale incorecte (neconcordanţe între procentul de reducere de la raft şi cel de la casa de marcat, între preţul de vânzare afişat la raft şi cel de la casa de marcat, acoperirea preţului de referinţă), în cazul promoţiilor, şi comercializarea unor articole textile notificate pe sistemul european de alertă pentru produsele nealimentare - RAPEX.

Reprezentanţii ANPC au întocmit o listă de recomandări pentru consumatorii care achiziţionează produse textile, cum ar fi: să achiziţioneze produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie, în cazul depunerii unei reclamaţii; să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse; să ştie că eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia; să ştie că orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului.

În acelaşi timp, este nevoie ca instrucţiunile de întreţinere ale produsului să acopere toate tratamentele, în ordinea următoare: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri