Jurnalul.ro Ştiri Externe Antony Blinken, vizită în Afganistan pentru a oferi garanţii privind menţinerea angajamentelor SUA

Antony Blinken, vizită în Afganistan pentru a oferi garanţii privind menţinerea angajamentelor SUA

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a efectuat, joi, o vizită neanunţată în Afganistan, pentru a oferi garanţii Administraţiei de la Kabul privind menţinerea sprijinului acordat de Washington în pofida retragerii trupelor SUA, informează agenţia Associated Press.

"Am vrut să demonstrez prin această vizită continuarea angajamentelor Statelor Unite faţă de Republica Islamică Afganistan. Parteneriatul se modifică, dar parteneriatul în sine continuă", a declarat Antony Blinken, în cursul întrevederii cu preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani.

"Avem un nou capitol, dar este un capitol pe care îl scriem împreună", a subliniat Antony Blinken ulterior, cu ocazia întâlnirii cu Abdullah Abdullah, liderul Consiliului afgan pentru Reconciliere Naţională.

"Respectăm decizia Statelor Unite şi ne ajustăm priorităţile", a afirmat, la rândul său, preşedintele afgan, Ashraf Ghani.

"Suntem recunoscători poporului american, Statelor Unite, Administraţiei de la Washington", i-a transmis Abdullah Abdullah lui Antony Blinken.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a anunţat că trupele americane vor fi retrase din Afganistan până pe 11 septembrie 2021, la aproape 20 de ani de la intervenţia militară americană declanşată ca reacţie la atentatele din New York şi Washington.

Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a declarat că a discutat cu omologul său din SUA, Joseph Biden, despre planul retragerii trupelor americane, subliniind că serviciile de securitate afgane sunt pregătite să preia toate sarcinile în materie de apărare.

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) din SUA, William Burns, a avertizat că retragerea trupelor occidentale din Afganistan generează riscuri "semnificative" privind amplificarea terorismului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: afganistan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri