Jurnalul.ro Ştiri Observator Anul 2021 intră în istoria touroperatorilor locali drept anul vacanţelor exotice

Anul 2021 intră în istoria touroperatorilor locali drept anul vacanţelor exotice

Anul 2021 intră în istoria touroperatorilor locali drept „anul vacanţelor exotice”. Surpriza anului, cu creşteri spectaculoase ale interesului şi numărului de călători români inclusiv ȋn perioada vacanţei de vară, este reprezentată de destinaţiile din Egipt: Hurghada şi Sharm el Sheikh.

Cea mai mare criză din istoria turismului a continuat pentru al doilea an consecutiv.

Conform barometrului UNWTO, ȋn prima jumătate a anului 2021, sosirile de turiști internaționali au fost cu 85% sub nivelul din 2019, după cum reiese din datele Organizaţiei Mondiale a Turismului. În ciuda unei mici creșteri în lunile mai-iunie, apariția noilor tulpini COVID-19 și impunerea continuă a restricțiilor a influenţat decisiv sosirile turistice la nivel internaţional.

România urmează trendurile mondiale, şi în egală măsură turismul autohton, în principal cel de outgoing (plecări ale românilor ȋn străinătate), continuă să fie puternic afectat de criza pandemică şi în general de climatul instabil cu privire la condiţiile de călătorie.

„Ne găsim acum aproape de finalul anului 2021, un an care deşi a fost ceva mai bun decât anteriorul pentru turism, rămâne ȋn continuare la un nivel net inferior sezoanelor de dinaintea izbucnirii crizei pandemice. De altfel, anul 2019 fiind unul de referinţă atât pentru noi, cât şi pentru ȋntreaga piaţă locală de travel, ca unul cu rezultate strălucite. Cu toate acestea, ne bucurăm că în ciuda contextului nefavorabil, am reuşit să organizăm ȋn 2021 vacanţe frumoase pentru aproape 200.000 de turişti”, declară Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour.

Conform datelor agenţiei, în sezonul de vară a.c. au decolat peste 550 curse charter, iar cele mai căutate destinaţii ale verii ȋn rândul românilor au fost Turcia (Antalya), Grecia (Insulele Creta, Rodos, Thassos), respectiv litoral Bulgaria.

„Surpriza anului 2021, cu creşteri spectaculoase ale interesului şi numărului de călători români inclusiv ȋn perioada vacanţei de vară, este reprezentată de destinaţiile din Egipt (Hurghada şi Sharm el Sheikh). Aceasta fiind singura destinaţie pe care am ȋnregistrat o creştere de circa 45% a numărului de pasageri, comparativ cu anul 2019. Sigur, interesul este explicat ȋn mare parte de faptul că a fost ȋn tot acest timp o destinaţie verde, deschisă, unde s-a putut călători fără prea multe restricţii sau condiţii speciale”, spune Pandel.

Ȋn sezonul de iarnă şi primăvară 2021, mulţi români au ales să călătorească spre destinaţii exotice ȋndepărtate. Este Aceasta o situaţie complet inedită pentru piaţa autohtonă, datorată în principal faptului că multe dintre statele sau destinaţiile turistice căutate ȋn trecut de români impuneau restricţii de călătorie, ȋn timp ce aceste insule mai îndepărtate au fost deschise şi accesibile turiştilor. Acest lucru a impulsionat touroperatorii să deschidă operarea de curse charter directe şi continuarea acestora şi în sezonul iarnă 2021-2022 ȋn astfel de destinaţii exotice.

„Cea mai căutată perioadă pentru vacanţele în destinaţii îndepărtate este chiar perioada de Revelion şi prima săptămână din ianuarie. Cumva, probabil că românii simt nevoia ca după un an atât de provocator să se răsplătească cu o vacanţă exotică şi specială”, spune Cristian Pandel.

Astfel, doar ȋn săptămâna de dinaintea Revelionului de anul acesta, touroperator-ul trimite 10 curse charter directe, pline cu turişti români, către destinaţii calde din Egipt, Dubai, Zanzibar şi, ȋn premieră, chiar şi către Mauritius.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vacante exotice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri