Jurnalul.ro Ştiri Social Anul şcolar a început cu grevă japoneză în mai multe şcoli cu predare în limbi materne

Anul şcolar a început cu grevă japoneză în mai multe şcoli cu predare în limbi materne

Anul şcolar a început, luni, cu o grevă japoneză a dascălilor din Timişoara, care predau limba română la clasele I-IV, de la şcoala primară cu predare în limba germană "Nicolaus Lenau", de la Liceul în limba maghiară "Bartok Bela" şi de la Liceul sârb "Dositei Obradovoici", cu toţii fiind nemulţumiţi de o recentă ordonanţă guvernamentală care le interzice învăţătorilor de la clasele în limbile minorităţilor să mai ţină ore de română. 

"A apărut ordonanţa de urgenţă prin care dascălii de învăţământ primar, respectiv, clasele I-IV, din şcolile cu predare în limbă maternă, nu mai primesc plata cu ora pentru orele de limba română, acestea fiind predate de profesori de limba română. Greva japoneză este peste tot, la toate aceste şcoli", a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul Filialei Timiş a Sindicatului "Spiru Haret", prof. Virgil Popescu. 

Potrivit acestuia, nemulţumiri sunt şi la unităţi de învăţământ similare din Lugoj şi din alte localităţi. 

"În această situaţie sunt 31 de dascăli de la Şcoala Primară 'Nicolaus Lenau' şi 5 de la Liceul 'Bartok Bela', dar mai sunt şi cei de la 'Dositei Obradovici', precum şi colegi de la şcoli cu limbă de predare ucraineană şi bulgară, în judeţ. Vorbim şi despre câteva sute de elevi afectaţi, în acest sens", a adăugat Virgil Popescu. 

Liderul sindical a explicat că, în judeţ, aceste ore le-au fost repartizate deja altor profesori de limba română care predau în gimnaziu sau în licee, dar aceştia nu au metodologia necesară predării materiei la clasele primare, care au un specific aparte. 

"Noii profesori nu prea fac faţă specificului, pentru că aceştia nu au pregătirea metodologică necesară predării la clasele primare, unde nu se predă literatură, ci trebuie să-i înveţe pe cei mici cuvinte, litere, să citească. Este o metodologie specială", a menţionat Virgil Popescu. 

El a detaliat că la clasele I-IV se putea face doar plata cu ora, pentru că profesorul-învăţător preda şi limba română la gimnaziu, dar avea şi pregătirea specială pentru predarea la clasele primare. 

Liderul sindical a precizat că urmează pe parcursul zilei întâlniri cu un parlamentar de Timiş, căruia îi vor expune situaţia, sperând în modificarea respectivei prevederi. 

Protestului dascălilor li s-au alăturat şi părinţii elevilor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri